Când întrebi oamenii dacă cred în Dumnezeu, aproape într-un procent covârşitor se declară a fi credincioşi. Puţini, chiar foarte puţini. Spun că sunt liberi cugetători sau atei. Cu toate acestea, vedeţi dumneavoastră, a crede e una, a fi convins e alta. A crede e una, a te încrede e alta. Aşadar, sunt anumite aspecte pe care ar trebui să le revizuim pentru a vedea cum stau lucrurile cu credinţa noastră deoarece de acolo porneşte legătura cu Dumnezeu, respectiv, religia noastră personală.

În fiecare an în “Duminica lui Toma”, am auzit predici şi chiar persoane care dezbăteau atitudinea  “necredinciosului Toma”, judecându-l chiar, pentru necredinţa lui în Învierea Domnului. Dar oare noi, creştinii moderni, că zicem că aproape toţi suntem creştini, credem noi cu adevărat că El, Domnul Isus Hristos e Viu? Spunem: “Adevărat a Înviat!” cu toată fiinţa noastră, sau doar pentru că aşa e obiceiul la Paşte?! De câte ori nu căutăm argumente, scuze, avem ezitări, punem la îndoială atotputernicia Lui Dumnezeu în timpul pribegiei noastre aici pe pământ, în momente de  încercări? De câte ori nu ne simţim obosiţi şi trişti precum ucenicii după moartea Lui? Totuşi, credinţa lor a fost edificată deoarece Domnul Isus li s-a arătat şi toată disperarea lor a dispărut. Domnul Isus a spus lui Toma că e fericit pentru că a văzut şi a crezut, dar noi toţi suntem mai fericiţi deoarece nu L-am văzut şi credem Scripturile. Apostolul Toma a rămas în istorie pentru atitudinea lui şovăitoare, dar demonstrativă pentru toate generaţiile care se vor naşte pe Terra. E bine să fim studioşi, să încercăm să ne convingem, să triem informaţia, să selectăm ceea ce e adevărat şi ceea ce nu. Însă nu e bine să punem la îndoială Scriptura care e insuflată de Duhul Sfânt şi reprezintă hrana sufletească şi duhovnicească a tuturor oamenilor.

Credinţa în existenţa Lui Dumnezeu nu e la egalitate cu ceea ce înseamnă a fi convins că există şi a te încrede în El. Şi să ai legătură cu El prin jertfa Domnului Isus Hristos care este Viu şi Domn în ceruri alături de Tatăl nostru. El e în stare să ne dea o credinţă netemătoare, o speranţă care nu înşeală, deci nu cunoaşte dezamăgirea şi o dragoste ardentă care ne îndrumă mereu prin Duhul Sfânt. Biblia spune că Dumnezeu doreşte ca fiecare om crezând în Fiul Său, în moartea şi învierea Lui să aibă viaţă veşnică. Credinţa este o încredere neclintită, o puternică încredinţare în lucrurile nădăjduite care nu se văd.

Revenind acum la reacţia apostolului Toma la vestea că Domnul Isus e viu, el care a umblat cu El, a fost martor ocular la minunile Lui. Nu ar trebui să ne mire şi nici să ne intrige. Deoarece câţi dintre noi nu experimentează puterea Lui Dumnezeu ? Câţi, oare, nu vedem cum lucrează El în vieţile noastre? Cu câtă generozitate ne binecuvântează în fiecare zi şi luăm totul de parcă ni se cuvine. Şi apoi, în anumite situaţii … ezităm… şi vrem semne şi minuni. Şi ne detaşăm de El şi ne vedem de hotărârile noastre, după care tot pe El îl învinovăţim… Apoi ne întoarcem şi cădem în genunchi şi recunoaştem ca şi Toma, că El e Domnul nostru şi Dumnezeul nostru… care ne iartă şi ne mântuieşte. Ne umple de viaţă atunci când ne simţim loviţi şi singuri.

Mare lucru e credinţa. “Credinţa este ceva mai mult decât a crede. Dracii cred şi se înfioară, dar nu se încred. Credinţa este încredere. Nu este opinie, nu este o ficţiune, nu este o supoziţie. Este o capacitate a viziunii, un proces al verificării, o asigurare a cunoaşterii, o logică a vieţii. Necesită o minte onestă şi imparţială, o motivaţie curată şi dezinteresată, o ascultare loială şi statornică. Aceasta este credinţa care lucrează prin lege pentru justificarea celor vinovaţi, sfinţirea celor nesfinţi şi cu acea putere care biruieşte în rugăciune”(Samuel Chadwick). Să ne lăsăm sufletele şi minţile noastre să fie impregnate de spiritul cuvintelor biblice. Şi să ne rugăm cu toţii: “ Domnul nostru şi Dumnezeul nostru, Isuse Hristoase! Te rugăm, măreşte credinţa, nădejdea şi dragostea noastră! Amin!”

Marina GLODICI