Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, împreună cu liderii grupului PSD din Camera Deputaţilor şi alţi deputaţii au ales să petreacă sărbătorile pascale, împreună cu familia în Maramureş. Este o zonă recunoscută pentru tradiţii şi am ales să venim cu familiile în Maramureş. Vom fi prezenţi la slujba de Înviere, la Mănăstirea Bârsana, a adăugat preşedinte Camerei Deputaţilor.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul de grup PSD, deputatul Marian Neacşu, prefectul Anton Rohia, deputatul Gheorghe Şimon, împrenă cu soţia şi fiica lui Valeriu Zgonea au vizitat ieri societatea comercială Plimob din Sighetu Marmaţiei. Pe traseul de pe Valea Izei, preşedintele Camerei Deputaţilor a fost oprit de primarii maramureşeni, care şi-au prezentat problemele cu care se confruntă şi au solicitat sprijin pentru unităţile-administrativ teritoriale.
Prefectul de Maramureş: „Ne bucurăm că preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderii de grup ai PSD au venit într-o vizită privată în Maramureş pentru a petrece împreună cu familia sărbătorile pascale şi am considerat că este important să vadă o unitate comercială, care are capital integral românesc, cu tradiţie în industria mobilei de peste 100 de ani şi care produce scaune pliante şi mic mobilier de lemn. Ne-am deplasat în halele de producţie, împreună cu managerul Vasile Godja, care le-a explicat oaspeţilor despre procesele tehnologice şi producţia societăţii. De asemenea, deputaţii au discutat cu angajaţii societăţii despre condiţiile de muncă şi produsele pe care le realizează „.
La finalul vizitei, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a susţinut o conferinţă de presă în care a vorbit despre vizita în judeţ, societatea comercială vizitată, dar şi despre alte probleme care au vizat judeţul Maramureş. „Societatea a fost modernizată şi este un brand nu numai pentru această zonă, dar şi pentru ţara noastră. Sunt peste 140 de firme care livrează materia primă, iar producţia finită realizată zilnic este de aproximativ 10 TIR-uri. Judeţul Maramureş este recunoscut pentru frumuseţile naturale deosebite şi tradiţiile păstrate, o zonă cu potenţial turistic extraordinar şi oameni deosebiţi. Am venit în echipă aici şi vom face lobby pentru ca Maramureşul să beneficieze în perioada 2014-2020 de fondurile necesare pentru infrastructură. Din păcate, nimeni nu a cuantificat şi nu a spus câţi bani produce un judeţ pentru bugetul de stat şi ce fonduri se întorc înapoi.Trebuie să vedem dacă echilibrul este corect şi dacă modul în care se distribuie aceste resurse financiare este pus în balanţă. De aici a pornit şi ideea cu regionalizarea. La dumneavoastră este puţin mai complicat pentru că epicentrul este la Cluj, iar la Cluj s-au făcut investiţii mai mari decât fondurile care au mers la bugetul de stat. Am speranţa că cei de la Cluj vor vedea această zonă cu respect şi apreciere şi vor înţelege că investiţia în infrastructura din Maramureş este importantă. Sunteţi recunoscuţi pentru meşteşuguri realizate (olărit, ceramică, lemn) şi cred că este important să aducem în atenţia noastră şcolile şi colegiile de meserii. Sunt încântat de tradiţiile şi meşteşugurile maramureşene” a mai adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Delegaţiei s-a alăturat senatorul Liviu Marian Pop şi viceprimarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Horia Scubli, cu care preşedintele Valeriu Zgonea şi deputatul Maria Neacşu au discutat despre zona Maramureşului istoric. Demnitarii vor rămâne în judeţul nostru până în data de 6 mai, perioada în care vor vizita mai multe obiective turistice, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei, Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Valea Vaserului.