Peste 25 de licee din unsprezece oraşe din România s-au înscris în Concursul de Ştiinte „CHAIN REACTION”, care are ca obiectiv principal promovarea ştiinţei în rândul tinerilor într-un mod cât mai atractiv pentru aceștia. Metodele interactive și lucrul în echipă îi vor ajuta pe elevi să descopere că fizica şi chimia sunt interesante şi distractive şi că aceste materii nu înseamnă doar memorarea unor formule, ci şi realizarea practică a diferite reacţii şi experimente. Din Baia Mare participă în proiect Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”.
„BASF îşi doreşte de fiecare dată să deruleze campanii care să îi determine pe tineri să redescopere chimia din perspectiva unui domeniu creativ şi distractiv, cu aplicaţii reale în viaţa de zi cu zi. Astfel, a luat naştere Concursul de Științe ‚CHAIN REACTION’ pentru elevii de liceu. Aceștia vor putea afla mai multe despre reacţiile chimice şi fizice pe care le întâlnesc zilnic, într-un mod amuzant, non-formal. ‚CHAIN REACTION’ poate fi considerat de către tineri o călătorie de învăţare, deopotrivă interesantă și distractivă, în care vor fi implicaţi elevi din 27 de licee din unsprezece oraşe din ţară”, a declarat Luminiţa Teodorescu, Managing Director BASF România. „În 2013, punem un accent mai mare pe implicarea activă a elevilor şi am ieşit din sfera online în favoarea şcolilor şi a sălilor de clasă, după ce anul trecut am dezvoltat jocul online FUTURE CITY. În România, jocul a adunat peste 11.600 de jucători români în primele 9 luni de la lansare. Succesul acestui proiect ne-a făcut să fim încrezători că este nevoie de astfel de proiecte”, a completat Luminiţa Teodorescu.
„Prin activităţi creative şi lucrul în echipă, tinerii pot descoperi cel mai bine acest vast domeniu al chimiei şi fizicii. Concursul ‚CHAIN REACTION’ este un proiect care provoacă elevii atât la nivel teoretic, cât şi practic, acesta fiind motivul pentru care am fost foarte încântaţi când am primit invitaţia companiei BASF de a ne implica. Ne bucurăm că numeroase licee din ţară s-au înscris în acest proiect şi aşteptăm cu interes să descoperim sistemele de reacţie în lanţ pe care le vor realiza”, a menţionat Prof. Sorin Roșca, Președintele Societății de Chimie din România.
Concursul de Ştiinţe „CHAIN REACTION” se va desfăşura în 27 de licee din unsprezece oraşe din ţară (Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Craiova, Constanţa, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi, Ploieşti), în perioada aprilie – iunie 2013. Din fiecare liceu poate participa câte o echipă formată din 5 – 7 elevi (cu vârste între 14 şi 18 ani), coordonată de profesorul de chimie. Membrii echipei sunt aleşi în funcţie de perfomanţele şcolare și rolul pe care fiecare elev îl poate avea în cadrul echipei.
Concursul, parte a platformei educaţionale CHEMGENERATION.COM, lansată și dezvoltată de BASF în 2011, presupune construirea unui sistem de reacţie în lanţ, constând într-o succesiune de reacţii chimice şi fizice ce funcţionează după pornire fără implicarea vreunei persoane. Fiecare reacţie declanşează o altă reacţie, ceea ce face ca sistemul să funcţioneze continuu.
Proiectele înscrise de liceele participante vor trece apoi printr-un proces de selecţie și jurizare. În prima fază, acestea vor fi înscrise pe site-ul Chemgeneration.com și prezentate pentru vot publicului. În urma votului publicului vor rămâne 10 echipe finaliste ale căror proiecte vor fi evaluate de un juriu de specialitate. Juriul va fi format din nume importante din domeniul chimiei şi al fizicii din România. La final, va fi premiat proiectul câștigător, atât membrii echipei împreună cu profesorul coordonator, cât şi liceul din care provin aceştia, cu premii în valoare de 1.500 de euro. De asemenea, va exista şi un premiu al publicului, acordat echipei care a primit cele mai multe voturi din partea vizitatorilor site-ului CHEMGENERATION.COM.
Concursul „CHAIN REACTION” se desfăşoară şi la nivel internaţional, în Cehia şi Serbia în prima parte a anului 2013 şi în alte şapte ţări din Europa Centrală în toamna acestui an.
Această competiţie este organizată de BASF, compania care susţine educaţia ştiinţifică a tinerilor, cu sprijinul Societății de Chimie din România. Scopul comun este dorința de a crește interesul tinerilor în domeniul științei, în special în domeniul chimiei.