Cateva zeci de elevi au participat astazi la Scoala Dimitrie Cantemir din Baia Mare la activitatile organizate in cadrul Proiectului “Project UNIFY”. Scopul acestuia este acela de a constientiza problema dizabilitatii in randul elevilor si profesorilor din scolile de masa si de a-i implica in sprijinul integrarii sociale a copiilor si tinerilor cu dizabilitati.
Scoala Dimitrie Cantemir din Baia Mare a gazduit astazi mai multe activitati organizate in cadrul Proiectului “Unify” organizat de Fundatia Special Olympics. Este vorba de un Campionat de Fotbal unificat de Concursul “Participa” si Summitul Tinerilor.
Potrivit organizatorilor Concursul „Participă!” şi Summitul Tinerilor sunt două activităţi prin care se urmareste nivelul de implicare şi de cunoştinţe al elevilor cu privire la problematica integrării sociale a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi. Campionatul de fotbal unificat in schimb dă şansa elevilor să arate că tinerii cu şi fără dizabilităţi intelectuale pot face sport împreună.
Pentru efortul depus participantii au fost recompensati cu diplome, tricouri si dulciuri. Proiectul UNIFY este implementat în România, în 20 de județe din tară. În cadrul lui au fost create 40 de echipe de fotbal unificat, iar initiatorii și-au propus sa educe 9000 de elevi din învațamântul de masă cu privire la modul în care aceștia ar trebui sa se implice în comunitățile din care fac parte.