Visul de decenii al băimărenilor, de a avea apă curentă la robinet şi de a scăpa de gropile septice şi toaletele din curte se va împlini în cel mult doi ani de zile. Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş a vizitat astăzi cele 3 puncte de lucru în care va demara concomitent reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare.
Lucrările vor demara concomitent în toate cele 3 zone ale municipiului Baia Mare. Primarul susţine că va fi extrem de riguros în ceea ce priveşte monitorizarea lucrărilor.
Durata proiectului este de 24 de luni, excepţie face zona Cartierului Vasile Alecsandri, unde lucrările trebuie finalizate în 20 de luni.