”Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul din prooroci. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze.” (Marcu 8, 27-31)
Domnul nostru Iisus Hristos ne întreabă pe fiecare în parte: Tu cine zici şi crezi că sunt Eu? Dacă am face un sondaj printre fraţii noştri, oare ce răspunsuri vom primi în legătură cu persoana Domnului Hristos? Noi cei care suntem creştini ce vom răspunde la această întrebare?
Tulburaţi şi debusolaţi de tot ceea ce ne înconjoară, am ajuns să vedem şi persoana Mântuitorului prin ochii celui avid de senzaţional. Cei din vechime aveau impresia că un prooroc din cei vechi a revenit printre ei. Chiar aminteau de Ilie, de Ioan Botezătorul sau de unul dintre prooroci. Vedeau, dar se îndoiau.
Ucenicii s-au aflat mereu lângă El, I-au ascultat cuvintele şi au fost martori ai minunilor. Simon-Petru a mărturisit: „Tu eşti Hristosul!“ Avem şi noi puternica credinţă că El este Fiul lui Dumnezeu? Suntem convinşi de faptul că El a purtat crucea şi a înviat din morţi pentru a mântui neamul omenesc?
Răspunsurile la aceste întrebări le descoperim din faptele vieţii noastre de zi cu zi! (Pr. Dumitru Păduraru)