In aceste momente la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare se efectueaza un transfer cu elicopterul SMURD. O adolescenta de 17 ani a ajuns astazi la unitatea spitaliceasca dupa ce i s-ar fi facut rau in timpul orelor de curs. La spital medicii i-au gasit adolescentei o malformatie cerebrala grava care necesita operatie de urgenta.
ACTUALIZARE
Directorul medical al Spitalului Judetean, Vasile Pop, a declarat ca adolescenta, care este in clasa a XII-a, a ajuns la Unitatea de Primire Urgente la primele ore ale diminetii. Ea era constienta, insa in urma unei tomografii s-a constatat ca are o malformatie arteriovenoasa intracerebrala, de o gravitate deosebita. Afectiunea este una capatata la nastere, insa simptomele ei se pot declansa mult mai tarziu. Practic, elevei i s-a rupt un vas de sange pe creier iar medicii trebuie sa intervina chirurgical pentru salvarea ei.