Ieri, între orele 08.00 – 20.00, poliţiştii Biroului Rutier au organizat şi desfăşurat o acţiune. Scopul activităţilor desfăşurate a fost de identificare şi sancţionare a conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind acordarea de prioritate pietonilor. Poliţiştii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4575 lei şi au reţinut 12 permise de conducere.
La Bogdan Vodă
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Dragomireşti împreună cu cei de la Secţia 2 Poliţia Rurală Bogdan Vodă au executat o acţiune ieri în târgul din Bogdan Vodă şi în zona adiacentă acestuia. Poliţiştii au desfăşurat acţiunea în scopul prevenirii şi combaterii comerţului ilicit precum şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Ei au controlat 9 persoane fizice, 25 persoane juridice şi 22 conducători auto. Pentru abaterile constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7000 de lei.