Expresii jignitoare oamenilor de pe stradă
Un echipaj de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare, a identificat un bărbat care, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a adresat injurii şi expresii jignitoare oamenilor care treceau prin zonă. După efectuarea verificărilor, Karoly B. în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Porumbeşti, judeţul Satu Mare, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
Scandal în plină stradă
Un echipaj de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare, a acţionat în data de 12 aprilie, a.c., în jurul orei 18.00 pentru aplanarea unui conflict. Jandarmii aflaţi în serviciu, s-au deplasat pe strada Barajului unde un bărbat, pe fondul unor neînţelegeri a provocat scandal, îmbrâncind o altă persoană. Bărbatului, Crinu Ş. în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în Baia Mare, i-a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
Scandal cu fosta soţie …
Jandarmii maramureşeni au fost sesizaţi sâmbătă, 13 aprilie a.c., să intervină pentru aplanarea unui conflict izbucnit pe strada Păltinişului din municipiul Baia Mare. Echipajul de jandarmerie ajuns la faţa locului, l-au identificat pe Adrian B., în vârstă de 44 ani, pe care l-au sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei pentru provocarea de scandal faţă de fosta soţie.
… dar şi cu tatăl
Sîmbătă, 13 aprilie a.c., în jurul orei 23.30, patrula de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Vişeu de Sus, a intervenit pe strada Bogdan Vodă, din localitate unde o femeie a provocat scandal faţă de tatăl său, Vasile M. Jandarmii sosiţi la faţa locului, au identificat-o pe R. M. în vârstă de 17 ani, din localitate, pe care au sancţionat-o cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
A refuzat să se legitimeze
La sfârşitul săptămânii trecute, echipajul de jandarmerie ce acţiona pe raza localităţii Vişeu de Sus, a identificat o persoană care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar la solicitarea oamenilor legii de a prezenta documente de identificare, a refuzat în mod continuu. În urma verificărilor efectuate, jandarmii l-au identificat pe Marius S. de 40 ani din Vişeu de Sus, fiind sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 100 lei.
Tulburarea ordinii publice
Sâmbătă, 13 aprilie a.c., în jurul orei 17.30, echipa operativă de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, a fost solicitată pe strada Szilagy Istvan, din municipiu unde s-a reclamat că a fost tulburată ordinea publică prin strigăte şi larmă, spre indignarea locatarilor din zonă. Jandarmii s-au deplasat la faţa locului, unde l-au identificat pe Ioan R. de 39 ani, din localitate pe care l-au sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.