AcasăActualitateSocialPrimaria modernizeaza statiile de autobuz din Baia Mare (VIDEO)

Primaria modernizeaza statiile de autobuz din Baia Mare (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Adio, comerţ în staţiile de autobuz! Staţiile vechi, în care aşteaptă călătorii, vor fi rase de pe suprafaţa pământului până la începutul verii. Startul acţiunii de demolare l-a dat staţia de autobuz la Gară.

Primarul municipiului Bia Mare, Cătălin Cherecheş nu se opreşte doar la a aduce autobuze noi, de a schimba sistemul de tichetare, traseele şi programul autobuzelor şi troleibuzelor. Edilul vizează şi modernizarea staţiilor în care aşteaptă călătorii. Primul pas îl reprezintă demolarea construcţiilor vechi, iar în acest an startul l-a dat iei staţia de la Gară, deşi acţiunea era planificată iniţial pentru săptămâna 4-8 martie.
„Este numai una din aceste staţii care vor dispărea în viitorul apropiat.(…)sunt vreo 6 sau 7 staţii care vor intra în această procedură. (…)În staţiile de autobus nu vreau să mai existe cârciumi şi alte tipuri de magazine care nu îşi au sensul. Vom avea montate staţii aşa cum sunt cele montate în Piaţa Revoluţiei, staţii moderne strict pentru călători”, a declarat primarul Băii Mari.
Modernizarea staţiei de autobuz de la Gară face parte dintr-un plan mai amplu al municipalităţii, ce vizează reamenajarea parcului şi pieţei din faţa Gării CFR, crearea de noi locuri de parcare, desfiinţarea sensului giratoriu şi a străzii care traversează piaţa. Nu va fi însă singura modernizare, până la începutul verii toate cele 100 de amplasamente pentru staţiile de autobuz de pe raza municipiului Baia Mare vor suferi modificări.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA