PRINTRE VICTIME ŞI UN COPIL DE DOI ANI Şapte persoane, între care şi un copil de doi ani şi patru luni, au murit din cauza frigului de la debutul sezonului rece şi până în prezent în județul Suceava, anunţă presa locală.Astfel, primul deces din cauza hipotermiei din sezonul rece 2017-2018 a fost înregistrat în data de 31 octombrie 2017 în cazul unei femei din Vatra Dornei. Aceasta suferea de etilism cronic.
Un alt caz fiind al unui bărbat în vârstă de 61 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, care a fost găsit pe o bancă şi a fost transportat la spital. Însă medicii nu l-au mai putut salva.
Un al treilea caz de deces prin hipotermie a fost al unui bărbat de 61 de ani, din Zamostea, ce suferea de etilism cronic şi care a fost găsit căzut la domiciliu, a declarat directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, medicul Cătălina Zorescu.
Alte trei decese au mai fost înregistrate la Vatra Moldoviței în cazul unui bărbat de 58 de ani, la Dolhasca în cazul unei femei de 57 de ani și la Frătăuții Vechi în cazul unui bărbat de 52 de ani, găsit inconștient în centrul satului.
Unul dintre cele mai dramatice cazuri este cel al băieţelului din comuna Vicovu de Sus, dispărut în seara zilei de 5 ianuarie de lângă locuinţa sa din cătunul Bahna, Acesta a fost găsit mort în data de 6 ianuarie 2017, la circa 1,2 kilometri de domiciliu, din cauza frigului şi epuizării, în acţiunea de căutare a copilului fiind angrenate peste 100 de persoane.
Directorul adjunct al DSP, medicul Cătălina Zorescu a făcut un nou apel către primarii din județ în vederea atenţionării Serviciilor de Asistenţă Socială în cazul în care sunt identificate persoane vulnerabile care au nevoie de îngrijire şi supraveghere mai atentă în perioada sezonului rece.
sursa info şi foto Observator