Seara agitata in aceasta seara in Baia Mare. Doi pietoni au fost loviti de masini in timp ce traversau regulamentar strada. Ambii au fost transportati de echipaje ale Ambulantei si SMURD la Spitalul Judetean de Urgenta pentru investigatii medicale de specialitate.
Tanara lovita pe trecere langa Autogara din Baia Mare
Un accident s-a produs pe strada Garii din Baia Mare unde o tanara de 18 ani a fost accidentata de un sofer care nu i-a acordat prioritate de trecere desi se angajase in traversarea strazii pe zebra.
“Nu am vazut-o. De acolo o venit si o vrut sa ajunga la gara. O fugit spre Gara si o iesit de pe trecere si aici o cazut jos” a povestit politistilor conducatorul auto. Victima a fost preluata de un echipaj SMURD si transportata la Spital.
“Am fost solicitati la un accident rutier pe strada Garii din Baia Mare. Ajunsi la fata locului am gasit o tanara de 18 ani care acuza dureri in zona coloanei cervicale si care prezenta o contuzie la nivelul membrului inferior stang in zona coapsa” a declarat plutonier Sergiu Pop, SMURD Maramures
“Conducatorul autoturismului Seat care circula pe strada Garii din Baia Mare surprinde si accidenteaza un pieton care era angajat in traversare pe trecerea pentru pietoni marcata si semnalizata corespunzator” a declarat Andrei Bonte, Biroul Rutier Baia Mare.
IPJ Maramures: Mihai H. de 25 de ani din Baia Mare a condus azi noapte un autoturism pe strada Gării. Ajuns la trecerea pentru pietoni din faţa autogării a surprins şi accidentat o tânără în vârstă de 18 ani din judeţul Sălaj. Victima era angajată în traversarea regulamentară a străzii. În urma impactului tânăra a fost transportată la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale fără a necesita internarea.
O tanara lovita pe bd Republicii
Un alt accident a avut loc pe bulevardul Republicii din Baia Mare. O tanara a fost acrosata de o soferita care conducea un autoturism marca Mercedes. Victima a fost preluata de un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta Baia Mare si a fost transportata la Spitalul Judetean pentru investigatii medicale. Soferita a fost testata cu aparatul etilotest rezultatul inregistrat fiind zero.
“Zece minute mai tarziu pe bulevardul Republicii din Baia Mare conducatoarea autoturismului marca Mercedes surprinde si accidenteaza un pieton care deasemenea era angajat regulamentar in traversare. In ambele cazuri, atat conducatorii auto cat si victimele in urma testarii nu se aflau sub influenta bauturilor alcoolice” a declarat Andrei Bonte, Biroul Rutier Baia Mare.
IPJ Maramures: Băimăreanca Anamaria R. de 27 de ani a condus ieri un autoturism pe Bulevardul Republicii. La o trecere pentru pietoni a surprins şi accidentat o tânără în vârstă de 21 de ani din Ulmeni care traversa drumul regulamentar. Ea a fost transportată la spital dar nu a rămas internată