După ce PDL a băgat în faliment simbolul național în materie de transport aerian, Băsescu a anunțat joi, că se supără ca măgarul pe sat, la fel ca și în cazul polițiștilor, care l-au făcut ”javră ordinară”, și că nu va mai zbura cu niciun avion al companiei Tarom.
Traian Băsescu a declarat joi seară, în cadrul conferinței de presă de la Cotroceni, că s-a supărat nevoie mare pe Tarom și că nu va mai zbura cu aeronava companiei românești, pentru deplasările sale internaționale.
”Categoric, nu! Categoric nu voi mai utiliza aeronava TAROM pusă la dispoziţie”, a spus nervos Băsescu.
Președintele și-a motiva supărarea pe compania națională Tarom, spunând că: Pur şi simplu s-a propagat o minciună, că se cheltuiesc şapte milioane de euro cu avionul pentru preşedinte. Nu este adevărat. Vă asigur că la nevoie, atunci când va fi nevoie, voi lua în charter un avion de la o companie străină, ca să ne spună atunci Guvernul cât costă avionul. Nu voi mai folosi avioane TAROM, cum am decis să nu mai folosesc nici avioane Romavia, la vremea respectivă.
Dacă iniţial Băsescu a declarat că nu există un contract între Administraţia Prezidenţială şi TAROM, ulterior, a precizat că i-a spus purtătorul de cuvânt că există un contract, dar a întărit ideea că acesta nu viza “ţinerea” la dispoziţia preşedintelui a unui avion.
“Vă asigur că mâine o să vă pun la dispoziţie datele de interes. Dar în mod cert nu este un contract pentru ţinerea la dispoziţie a avionului, ci pentru punerea la dispoziţie charter a avionului. Eu acum am aflat în lift că există o minută între TAROM, un contract între TAROM şi Preşedinţie, înseamnă că nu vă pot da mai multe detalii. Categoric nu mai utilizez avioane TAROM, cu asta lucrurile sunt clare”, a precizat la finalul conferinței, Băsescu.
TAROM a trimis în aceste zile o scrisoare către Administraţia Prezidenţială în care solicită un răspuns cu privire la rezilierea sau continuarea contractului pentru efectuarea zborurilor oficiale ale preşedintelui cu aeronava Airbus A310.