Ieri, 20 martie, începând cu ora 12 – în municipiul Baia Mare a avut loc o acţiune preventivă desfăşurată de poliţiştii de proximitate împreună cu voluntarii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Acţiunea de distribuire de pliante a avut ca scop prevenirea comiterii furturilor din locuinţă şi din autoturisme pe raza municipiului. Participanţii la activitate au oferit cetăţenilor aflaţi în incinta magazinelor Real, Kaufland şi Centrul Comercial Gold Plaza pliante cu recomandări preventive. Elevii au fost echipaţi cu veste inscripţionate cu „Voluntar Poliţia Română”.
Continuă activităţile dedicate Zilei Poliţiei Române, 25 martie 2013
Astazi, de la ora 11, în Sala de Festivităţi a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş va avea loc premierea voluntarilor care, cu dăruire şi solicitudine, au participat la activităţile preventive organizate de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.
ESEUL MEU ANTIVOLENTA
ELENA PĂUN
CLS. a XI – a G
Colegiul Naţional ‘’MIHAI EMINESCU’’
Să ne iubim unii pe altii !
« Atunci cand iubim, nu ni se pare ca tot cerul este in noi iar noi parca suntem in cer ? » spunea Honore de Balzac. De unde atat de multa ura ? De unde atat de multe lacrimi ? De unde cuvintele reci si goale care le spunem fara sa ne gandim. De ce atat de multa nepasare ? Din orgoliu ? O ura care naste alta ura, aceasta epidemie de egoism sa fie cea care se cuibareste in inimile noastre si le impietreste, transformandu-ne in masinarii fara suflet . Niste simple automate care isi coordoneaza miscarile trupului fara insa sa-si imblanzeasca inima.
« Omul lipsit de suflet, natura lipsita de om. Niciodata n-a existat o epoca mai rascolita de disperare, de oroarea mortii. Nicicand bucuria n-a fost mai absenta si libertatea mai moarta. Si iata disperarea urland : omul isi cere urland sufletul, un singur strigat de suferinta se inalta din trupul nostru. » scrie Herman Bahr. Muscam din carnea celor din jurul nostru, fara sa ne pese de suferinta lor, ii tratam ca pe oameni inferiori noua, chiar de plang si lacrimile cad sarate de durere pe obraz, ne pasa ? Azi lovim cu toate cuvintele reci asemeni ghetarilor, maine lovim cu pumnii… Cand ne vom opri ?
« De ce sa urasc un om care o sa moara ca si mine ? De ce sa urasc un om, care, ca si mine, vrea sa fie fericit ? De ce sa vad intr-o fiinta omeneasca ca si mine, cu aceleasi boli si cu aceleasi sperante, un dusman ? »
Secolul in care noi traim este secolul vitezei, si asta nu numai pentru ca s-au inventat atat de multe tehnologii cu viteze uriase de procesare sau alte lucruri uluitoare, ci pentru ca noi oamenii am devenit niste masinarii care alearga mereu cu privirea la ceas pe strazi, prin cafenele si cladiri cu birouri, alergam dupa autobuze, taxiuri si trenuri care nu ne duc nicaieri. Alergam dupa bani, joburi si medalii, suntem ametiti de toata verva societatii, pentru noi timpul isi scurge minutele si orele degeaba.
Nu gasim o oaza de liniste pentru ca noi nu o cautam, si pentru ca sufletul nu gaseste liniste rabufnim, devenim violenti, urlam stresati si indignati. VIOLENTA NASTE VIOLENTA ! ESTE PRECUM UN VIRUS ! Pe strazi vedem micii smecheri care traiesc in cartiere si urmeaza exemplul celor mai mari care isi apara teritoriile cu pumnii si picioarele sau care doar pentru a se face fie cunoscuti sau temuti, recurg la violenta. Televizorul nu are decat putine lucruri bune de spus, in rest promoveaza violenta in toate emisiunile, jurnalele informative si show-urile, fie doar la nivelul constientului. Si ce facem pentru a opri acest virus, care se raspandeste uluitor de repede ? Care isi gaseste victime si printre cei mai mici omuleti ai societatii – copii ?
Putem gasi o injectie impotriva violentei ? Poate medicina sa propuna asa ceva ? Cu siguranta nu ! Putem inventa masinarii care sa opreasca violenta in scoli, pe strazi, in baruri, in familii ? Nu… Nu ! Nici asta nu suna a fi posibil. Atunci cum vom reusi sa ne lecuim, sau ne vom lecui vreodata ? Am inceput eseul cu un citat despre iubire. Ce cuvant magnific, iubirea ! Din ea curg atat de multe bunatati, din iubire se naste iubire, din iubire se naste bunatatea, bunavointa, intelepciunea. Trebuie sa invatatm sa ne iubim intai pe noi, sa ne acordam timp noua, sa stam de vorba cu noi, sa stim cine suntem, sa ne autoeducam !
Apoi sa ii iubim pe cei din jurul nostru . Nu va fi atat de greu ! «Iisus a spus sa ne iubim unii pe altii, nu a spus ca trebuie sa iubim toata lumea ! »
Iubirea nu poate naste violenta, iubirea e pentru pace, pentru liniste. Opreste-te un minut si asculta cum inima ta neincetat iti vorbeste de iubire. Pune-ti castile in urechi, dar nu asculta un radio… asculta-te pe tine !