Investirea în funcţie a prefectului Anton Rohian se va desfăşura sâmbătă, 23 martie a.c., în Sala Mare a Palatului Administrativ, de la orele 14.00. La festivitatea de investire va participa secretarul de stat Constantin-Cătălin Chiper din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care va prezenta Hotărârea de Guvern cu privire la exercitarea, cu caracter temporar a funcţiei publice de prefect al judeţului Maramureş, prin detaşare în condiţiile legii, de către domnul Anton Rohian.
La ceremonialul de investire sunt invitaţi să onoreze cu prezenţa I.P.S. Arhiepiscop Justinian Chira, P.S. Arhiereu vicar Justin Sigheteanu, P.S. Episcop Vasile Bizău, subprefectul Pamfil Bercean, preşedintele Consililului Judeţean, Zamfir Ciceu, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea şi Emil Marinescu, parlamentarii de Maramureş; conducerea şi reprezentanţi ai partidelor politice din Maramureş; viceprimarii municipiului reşedinţă de judeţ, primarii şi viceprimarii unităţilor administrativ-teritoriale, reprezentanţi ai administraţiei publice județene și locale (consilieri judeţeni şi consilieri locali); şefii structurilor teritoriale de ordine publică, siguranţă şi apărare; reprezentanţii din teritoriu ai Ministerului Justiţiei, veterani de război; cadre militare în rezervă şi retragere; şefii serviciilor publice deconcentrate; reprezentanţi ai sindicatelor; patronatelor; instituţii comerciale; filiale bancare; reprezentanţi din învăţământul preuniversitar şi universitar, dar şi ai societăţii civile, respectiv mass-media.