Un tăun de primăvară bîzîie turma de miniștri și se așază pe cîte unul. Cum îl alege pare să fie treaba lui, noi auzim doar talanga și înregistrăm mugetul. Mugetul lui Corlățean a pornit din senin, dar acum se știe că l-a pișcat imprevizibila streche.
Cînd spui așa, deodată, că Schengen-ul nu mai e o prioritate pentru tine, ai nevoie, pesemne, de veterinar. Pentru mine, de pildă, Schengen-ul e o prioritate. Poate lui Titus Corlățean îi place să-și vadă mașina cotrobăită de vameșii greci sau nevasta deșurubată de vameșii unguri, dar eu cunosc destui oameni care ar vrea, după ce au scăpat cu viață pe ruta București-Arad, să nu moară de plictiseală în Vama Nădlac.
Mai știu o mulțime de companii care ar fi fericite să nu le fermenteze merele în TIR, la Borș, și nici ca din ouăle bio să li se nască pui. Pot să-i prezint ministrului de Externe șoferi tineri care s-au copt la intrarea în țară odată cu bananele din camion și șoferi bătrîni care nu credeau că vor mai apuca să iasă din vamă pe durata vieții lor. În intervalul acela dintre Schengen și lumea sălbatică din care venim, șoferii de marfă au vreme să se căsătorească, să-și ia un al doilea job și să-și clădească o casă, pe care apoi s-o vîndă, pe îndelete, la întoarcere.
Titus Corlățean nu are dreptul la priorități. Priorități am eu sau cititorii, el are obligații. Altminteri, de ce să-l fi pus cineva ministru de Externe? Un băiat ca el, ieșit din încrucișarea plictiselii cu norocul, și propulsat, cu toate astea, în capul diplomației românești, e obligat să pice lat în fiecare zi zbătîndu-se pentru Schengen.
E obligat să zboare, să cînte, să facă tumbe în saloanele Bruxelles-ului, să învețe fraza și rimele Americii, să-i pupe Europei mîna și tot ce altceva i-ar mai întinde bătrîna parașută. Cînd colo, carpatinul are țîfnă. Pe socoteala mea și a comerțului rutier, feciorul cioplit la bardă dă cu nemții de pămînt.
Dar stați, că mai există și un ministru de Interne. Cu aceeași frunte dublu digitală, Radu Stroe țintește direct în gura ministrului german și nimerește, se-nțelege, un metru mai jos. El e varianta PNL a Mioriței în călduri, tunsă periuță și pusă pe fapte mari. De unde atîția idioți lăsați fără supraveghere e greu de spus, dar faptul se lasă înregistrat de Băsescu la capitolul muniție nesperată.
Această mică revoltă ciobănească n-a fost, însă, lipsită de efect. O peluză gîdilată la nervul mîndriei a sărit în picioare ca la golurile lui Hagi, mai-mai să cînte “Deșteaptă-te, române!”.
De aceea, întreb: pe ce se poate sprijini, la o adică, pornirea noastră de a-i beli pe nemți? Pe ce valori putem clădi războiul național de apărare a tricolorului? Pe seriozitate? Pe cultură? Pe onoare? Sîntem bogați? Furăm puțin? Se poate cineva bizui pe noi? Avem autostrăzi? Avem armată? Avem idei? Avem viitor? Avem, pînă una-alta, un PIB mai mic cu 60 de miliarde decît cifra de afaceri a grupului Volkswagen. Îi mai avem, desigur, pe Stroe și pe Corlățean. După cum se vede, mașina noastră de vot nu produce doar mai puțin, ci și mai proști.
Doru Bușcu