Senatorul Sorin Bota, şeful departamentului de transporturi şi infrastructură din cadrul PSD, a acuzat UDMR pentru nerealizarea proiectului „Autostrada Transilvania”.
„UDMR a avut ministru delegat pentru Lucrările Publice şi a intrat la guvernare alături de PDL, în 2005, renunţând la înţelegerea cu PSD pentru formarea guvernului. Aceştia au motivat, la acea dată, că doresc continuarea proiectelor începute şi că au negociat cu PDL continuarea proiectului pentru autostrada Transilvania. Faptul că PDL a sabotat constant acest proiect, şi miniştrii transporturilor nu au dorit continuarea proiectului, nu îi face doar pe aceştia vinovaţi ci şi pe UDMR în egală măsură”, a declarat senatorul Sorin Bota.
Departamentul de Transporturi al PSD