AcasăEvenimentSUPUS NECONDIȚIONAT - Ministrul maramureșean Gheorghe Șimon face orice ca să rămână...

SUPUS NECONDIȚIONAT – Ministrul maramureșean Gheorghe Șimon face orice ca să rămână în funcție

spot_img

DISTRIBUIȚI

SUPUS NECONDIȚIONAT Gheorghe Şimon, ministru al Economiei şi deputat PSD Maramureş, declară că se va supune „necondiţionat” oricărei decizii care va fi luată de către CExN, susţinând că liderii centrali ai partidului şi factorii decizionali ai Guvernului trebuie să dea dovadă de unitate.

Într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, Gheorghe Şimon susţine că România are nevoie de stabilitate şi o bună guvernare, iar el se va „supune necondiţionat” oricărei decizii care va fi luată de către CExN.

„În calitate de parlamentar ales şi în calitate de ministru numit de către colegii mei din PSD, consider că, în primul rând, România are nevoie de stabilitate şi de o bună guvernare, pentru ca măsurile propuse în campania electorală din 2016 să poată fi respectate, în totalitate. Am ajuns deputat PSD Maramureş, la al doilea mandat, prin votul liber exprimat de cetăţenii judeţului pe care îl reprezint, fiind o poziţie care mă onorează şi mă responsabilizează. Am fost numit ministru al Economiei de către colegii mei din PSD, în cadrul unei şedinţe de Comitet Executiv al partidului. Mesajul meu către toţi cei care mi-au acordat încrederea, învestindu-mă cu votul lor, este acela că mă voi supune, necondiţionat, oricărei noi decizii care va fi luată de către CEx al PSD.

Înainte de toate primează interesele României şi ale românilor. România are nevoie de stabilitate, de coerenţă şi de o bună guvernare. Pentru a putea asigura această bună guvernare, este imperios necesar ca liderii centrali ai partidului şi factorii decizionali ai Guvernului să dea dovadă de unitate, de înţelegere şi să ia decizii în consens cu interesul ţării”, a spus Gheorghe Şimon.

Şimon a adăugat că decizia partidului este hotărâtoare în ceea ce priveşte poziţia lui de ministru.

„Toţi miniştrii Cabinetului Tudose au fost propuşi de către partid, iar eu mă voi supune oricărei decizii de partid care va fi luată în cadrul primului CEx al PSD. Sunt om politic şi am fost numit politic în funcţia de ministru, motiv pentru care decizia partidului este hotărâtoare în ceea ce priveşte poziţia mea de ministru în Guvernul României”, a mai declarat ministrul Economiei.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA