Gândul zilei: ”Sunt oameni care nu pot iubi pe unii fără să urască pe alții.” (Victor Hugo)
Religie
Ortodox = Sf. Porfirie, Arhiep. Gazei; Sf. Mc. Fotini; Sf. Teodor. (Pomenirea mortilor-Mosii de iarna).
Romano-catolic = Sf. Alexandru, ep.
Reformat(Calvin) = Dénes (Dionisie), Edina.
Greco-catolic = S Porfiriu, ep (+ 420). (Pomenirea tuturor morţilor).
Mozaic = 22. Adar 5771.
Musulman = as-sabt: 22. Rabi al-Awwal 1432.
Evenimente
364: Valentinian I este proclamat împărat al Imperiului Roman
1794: Palatul regal Christianborg din Copenhaga este distrus de un incediu. Reconstrucția a durat până în 1828 dar clădirea nu a mai fost folosită ca reședință regală, devenind sediul al Parlamentului danez.
1848: Este proclamată a doua republică franceză
1861: Împăratul Franz Joseph promulgă Patenta din Februarie, constituția „erei liberale” a Imperiului Austriac (1860-1867).
1866 – Încep lucrările Conferinţei de la Paris a celor şapte mari puteri europene, convocată pentru a discuta problema Principatelor Unite, a căror unire nu fusese recunoscută decît pe timpul domniei lui Al. I. Cuza.
1935: Adolf Hitler semnează un decret care autoriza înființarea Reich Luftwaffe, fiind al treilea serviciu militar german, alături de armata și marina Reich-ului
1952: Primul ministru Winston Churchill al Marii Britanii anunță că națiunea sa deține bomba atomică
1988: Declarația guvernului SUA prin care anunță hotărârea de a retrage României, începând cu data de 3 iulie 1988, clauza națiunii celei mai favorizate; în replica, guvernul român declară că renunță la clauza națiunii celei mai favorizate în relațiile cu SUA
1993: A fost înregistrat primul atentat cu bombă la baza unuia din cele două turnuri ale ansamblului arhitectural „World Trade Center”; 5 victime
2001: Talibanii dinamitează două statui uriașe ce-l reprezentau pe Buddha în Bamiyan, Afghanistan.
Nașteri
1564: Christopher Marlowe, poet și dramaturg englez (d. 1593)
1587: Stefano Landi, compozitor italian (d. 1639)
1715: Claude Adrien Helvétius, filosof francez (d. 1771)
1802: Victor Hugo, scriitor francez (d. 1885)
1829: Levi Strauss, creatorul jeans–ilor (d. 1902)
1861: Nadejda Krupskaia, revoluționară marxistă, soția lui Lenin (d. 1939)
1930: Lazar Berman, pianist rus (d. 2005)
1940: Alexandru Repan, actor român de teatru și film
1947: Irina Gărdescu, actriță româncă
1954 – S-a născut Michael Bolton, cântăreţ şi compozitor american.
1955: Virgil Popescu, compozitor român
1962: Elena Cârstea, compozitoare, textieră și interpretă româncă de muzică ușoară
Decese
1561: Jorge de Montemayor, scriitor spaniol
1723: Thomas d’Urfey, scriitor englez (n. 1653)
1918: Pietro Blaserna, matematician și fizician italian (n. 1836)
1931: Otto Wallach, chimist german, laureat al Premiului Nobel (n. 1847)
1940: Nicolae Tonitza, pictor, grafician și critic de artă român (n. 1886)
1962 – A murit istoricul Silviu Dragomir, membru al Academiei Române (n.13.03.1888).
1969: Karl Jaspers, psihiatru german (n. 1883)
1971: Fernandel (Fernand Joseph Desire Constandin), actor francez (n. 1903)
http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=CvjbQfLmkUo#t=0s
1982 – A murit regizorul japonez de film Tienosuke Kinugasa, laureat al Premiului Oscar în anul 1954 (n.01.01.1896).
1991: Dimitrie Ioan Mangeron, matematician român, membru corespondent (1990) al Academiei Române (n. 1906)
1999: Cristian Popișteanu, istoric român (n. 1932)
2000: Giovanna a Italiei, soția regelui Boris al III-lea al Bulgariei (n. 1907)
Personalitatea zilei – Nicolae Tonitza
Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Bârlad – d. 26 februarie 1940, București) a fost un pictor și grafician român, interpret al „tristețelor luxuriant colorate” și al unor sincere simțăminte de revoltă mocnită și îndelung resemnată.
S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, primul dintre cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță. Frecventează școala primară de băieți nr.2 și urmează Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din Bârlad. În 1902 părăsește Bârladul pentru a se înscrie la Școala națională de Belle-Arte din Iași, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare (dar nu va putea să își ia diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenților), iar printre colegi pe Ștefan Dimitrescu, cu care va rămâne prieten până la moartea celui din urmă.
În 1903 cunoaște Italia, în cadrul unei excursii a studenților de la Arheologie din București, condusă de profesorul Grigore Tocilescu. Vacanța următoare rămâne în țară, unde, împreună cu alți colegi, zugrăvește biserica din satul Grozești.
În 1908 pleacă în Germania, la München, unde este admis la Königlich Bayerischen Akademie der Bildenden Künste(Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase, actualmente Academia de Arte Frumoase München) în clasa profesorului Hugo von Habermann. Expune la Kunstverein, trimite caricaturi la revista Furnica și articolul „Importanța criticii de artă” la revista Arta română din Iași, care reprezintă debutul său în publicistică. Părăsește Germania, fără să-și fi terminat studiile, și călătorește în vara anului 1909 în Italia și în toamnă în Franța, unde rămâne pentru doi ani la Paris.
La Paris frecventează atelierul lui Pierre Laprade și face studii după pictori celebri. Influența preocupărilor din epocă nu întârzie să-și pună amprenta în opera tânărului artist, pe care calitățile de colorist și prospețimea senzațiilor îl fac să găsească repede drumul spre originalitate. Problemele impresionismului, cuceririle postimpresioniștilor și, nu mai puțin, modul decorativ de a gândi, compoziția și fastul stilului belle époque îi vor determina hotărâtor opțiunile estetice. Pictează peisaje, portrete și compoziții, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse. Echilibrul, hedonismul – acea bucurie nereținută în fața fermecătoarelor aparențe ale realității – senzualitatea temperată, se traduc deja în aceste opere de început, pline de strălucirea luminii, exaltarea tonurilor și sudura perfectă dintre formă și culoare.
În 1911 se reîntoarce în țară, mai întâi la Bârlad și mai târziu la Iași (unde predă un timp ca suplinitor la desen la Liceul militar). Participă la expoziția „Tinerimii artistice”. În 1912 termină cursurile Școlii naționale de Belle-Arte și obține prin concurs certificatul de „pictor bisericesc”. Va zugrăvi bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni și altele. Se căsătorește în 1913 cu Ecaterina Climescu și va avea doi copii, Catrina și Petru. Din cauze economice renunță la pictură câțiva ani și lucrează ca redactor la ziarul Iașul.
În 1916 expune la București 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu. Mobilizat și trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria. După război se stabilește la București, unde – alături de participările la expoziții și ilustrări de cărți – colaborează la publicații de orientare socialistă cu desene și cronici artistice.
În perioada 1921-1924 locuiește la Vălenii de Munte. Devine redactor la revista Artele Frumoase. În 1922 călătorește în Transilvania, unde îl cunoaște pe pictorul sătmărean Aurel Popp, cu care se va împrieteni și va purta o vastă corespondență. În 1924 expune la Bienala din Veneția iar un an mai târziu se retrage din asociația „Arta Română” și – împreună cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu – întemeiază „Grupul celor patru”.
În anii următori, până în 1934, au loc repetate expoziții ale „Grupului celor patru”. Tonitza, între timp considerat „cel mai de seamă” pictor român în viață, expune și în străinătate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935). În 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, rămasă vacantă în urma decesului lui Ștefan Dimitrescu iar în 1937 devine rector al Academiei. În anii 1933 și 1934 pictează împreună cu Francisc Șirato în Dobrogea, realizând o serie de tablouri și desene cu peisaje din Balcic. În 1939 se îmbolnăvește grav și la 26 februarie 1940 se stinge din viață. În semn de omagiu îi sunt expuse lucrări la „Salonul Oficial” și la expoziția din cadrul „Lunii Bucureștilor”.
O privire retrospectivă asupra operei lui Tonitza ne revelează în prima perioadă o pictură academistă purtând pecetea școlii müncheneze, și, drept corolar, un interes major pentru desen, în detrimentul picturii. În scurtul său popas parizian, face tentative timide de a-și însuși viziunea impresionistă, dar preferința lui pentru exprimarea grafică îi va îndrepta atenția spre creațiile lui Daumier. Revirimentul cromatic, pe care fruntașii picturii franceze nu izbutiseră să-l provoace, a fost declanșat de Ștefan Luchian, fără ca acest fapt sa-l facă pe Tonița să rămână la o treaptă inferioară, deși el și-a descoperit multe afinități cu pictorul „Anemonelor”.
După această perioadă, tablourile realizate între 1930 și 1935 își cuceresc deplina autonomie artistică, eliberându-se de orice influențe. Grafica, plină de maliție și deseori de dramatism – a colaborat la numeroase reviste culturale și sociale ale vremii: „Rampa”, „Flacăra”, „Clopotul”, „Hiena” etc. – sunt mărturii ale participării intense la viața epocii.
Pictura rămâne, dincolo de frământările cotidiene, de angajarea în evenimentele contemporane, senină, vorbind despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o artă înțeleasă ca expresie a permanenței valorilor spirituale. Această viziune autonomă se conturează în portretele de copii. „Ochii lui Tonitza”, ochii copiilor pictați de el, ne privesc astăzi cu o nostalgică inocență, cu o amară melancolie și candoare. Ochii aceștia mari, rotunzi și expresivi sunt inconfundabila pecete a stilului său de o unică poezie în arta plastică românească.
De la sobra muzicalitate picturală de o rafinată împletire de poezie și realitate, Tonitza trece în ultimii ani ai vieții la o manieră cu reminiscențe orientale, datorită fără îndoială farmecului peisajului dobrogean. Este perioada premergătoare așa-numitei faze japoneze, caracterizată printr-un decorativism excesiv și printr-o simplificare a paletei dusă aproape până la monocromie.
Pagină realizată de Grigore Ciascai
