AcasăMARAMURESUL ISTORICPrea lacom! Am mai scăpat de unu'! Sindicalistul Marius Petcu va sta...

Prea lacom! Am mai scăpat de unu’! Sindicalistul Marius Petcu va sta la răcoare șapte ani!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Fostul lider sindical Marius Petcu a fost condamnat definitiv, marţi, la şapte ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, după ce ar fi primit aproape 1,4 milioane de lei de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii unui contract pentru lucrări la un centru din Snagov.
Marius Petcu este lacom de bani, deşi are o avere impresionantă, este lipsit de scupule şi a avut o atitudine nesinceră, aspecte ce necesită stabilirea unei pedepse exemplare, se arată în motivarea deciziei instanţei de condamnare a fostului lider sindical la şapte ani de închisoare cu executare.

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, în 8 decembrie 2011, pe Marius Petcu, fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de corupţie, iar Înalta Curte de Casație și Justiție  care a judecat recursul a dat astăzi sentința de menținere a pedeapsei inițiale.

Judecătorul arată, în motivarea deciziei de condamnare, că modalitatea de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, în mod elaborat, cu deghizarea unui act material al mitei într-un contract de cesiune, forma continuată de săvârşire şi mărimea sumelor de bani pretinse drept mită imprimă faptei un grad de pericol social concret deosebit de ridicat.

Totodată, judecătorul notează că Marius Petcu era dispus să comită fapte similare, exprimându-şi chiar acordul de principiu pentru atribuirea unei alte lucrări în condiţii similare de plată a unei mite, denumită „comision”.

Marius Petcu nu are nici scuza unei situaţii materiale precare care să-l fi împins să ia mită, dimpotrivă, declaraţia de avere arătând că are o avere impresionantă, „ceea ce, coroborat cu modalitatea de săvârşire a prezentei fapte, creionează profilul moral al unui indiciu arghirofil şi lipsit de orice scrupule”, mai arată judecătorul Tribunalului Bucureşti.

Instanţa reţine, de asemenea, că fapta lui Marius Petcu „a compromis grav mişcarea sindicală, a ştirbit credibilitatea şi a ruinat orice prestigiu al acesteia”.
„Toate aceste aspecte, coroborate şi cu atitudinea total nesinceră a inculpatului, reclamă stabilirea unei pedepse exemplare, superioare minimului special prevăzut de lege”, scrie judecătorul în motivare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA