Scos anul trecut de pe lista Programului Operațional Sectorial Transport (POST) din cauza dosarului incomplet (lipsa studiului de impact de mediu – cerință eliminatorie – și a unor semnături), proiectul de extindere și modernizare a Aeroportului Baia Mare a mai primit o șansă.
Parlamentarii Mircea Dolha, Liviu Titus Pașca, Vasile Berci, Cornelia Negruț, Florin Tătaru, dar și ceilalți deputați PSD, au pus mână de la mână pentru un lobby eficient pentru aeroport și în 29 ianuarie au depus din nou proiectul la Ministerul Transportului . Acesta a fost acceptat și repus pe rol, chiar dacă nici acum nu conținea studiul de mediu, parlamentarii promițând depunerea lui imediat după finalizarea sa.
Acest succes intermediar nu înseamnă automat finanțarea, căci Autoritatea de Management pentru POST, în colaborare cu JASPERS, va elabora un studiu privind prioritizarea investițiilor la aeroporturile regionale. ). Aeroportul băimărean a „decolat” din nou, mai trebuie doar să ajungă cu bine la „destinație”. Ceea ce înseamnă alt lobby susținut, pentru a include aeroportul băimărean pe lista de priorități. Dar măcar este la ce face lobby, cererea de finanțare fiind înregistrată la Direcția de Programare (cu nr.40/DP//169/31.01.2013).
Documentul a fost pus la dispoziția presei de deputatul Mircea Dolha, cu ocazia inaugurării cabinetului parlamentar din incinta sediului PNL Maramureș, de pe Bdul București din Baia Mare. Înscrierile pentru audiențe se pot face zilnic, între orele 10.00 și 16.00. Mircea Dolha ia în calcul și deschiderea unui cabinet parlamentar în inima colegiului 1 Baia Mare Vest, pe care îl reprezintă în Parlament.
Petre Al. Comănescu