Schior suprins de avalanșă în Stațiunea Izvoare. Nu este un eveniment real ci doar un exercițiu de simulare derilat în cadrul campaniei “O zi de siguranță pe pârtie”. Acțiunea a fost desfășurată de reprezentanții Instituţiei Prefectului Maramureş, Serviciului Salvamont din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, Serviciului SMURD dar și ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi Serviciului Maltez Scopul evenimentului este de a preveni accidentele pe pârtie. De asemenea, iubitorii sporturilor de iarnă pot învăța, în cadrul acțiunii, de la medicii specialiști primele măsuri de siguranță care se impun în cazul unei accidentări pe pârtie. Întreaga desfășurare de forțe a avut loc pe pârtia Cora din Stațiunea Izvoare.
Conform scenariului, acțiunea a debutat cu simularea acordării primului ajutor în caz de avalanșă. Acțiunea a decurs ca și la carte, după ce locul în care a fost îngropat schiorul a fost depistat de câinele special antrenat pentru asemenea cazuri – Jimmy. Imediat după ce a fost găsită, presupusa victimă a primit primele îngrijiri medicale de la echipa de salvamontiști după care a fost transportat la un echipaj SMURD.
“O zi de siguranță pe pârtie” a avut loc pe toate pârtiile din județul Maramureș. În acest sezon de iarnă, pe pârtiile din județ au avut loc 25 de accidente în care au fost implicați schiori, dintre care unul mortal.