Ştim bine, dintotdeauna, că toate aberaţiile europene au venit din alte părţi, nu din România sau ţările vecine. Nu Grecia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Albania au periclitat ordinea curentă a lumii. Aceste ţări, printre atâtea altele, au fost obligate să exercite supravieţuirea. Abandonate politic zeci de ani, aruncate în infernul roşu, obligate la exilul interior, aceste state au revenit pe orbita occidentală mai bine sau mai rău, în raport cu pagubele la care au fost expuse.
România s-a numărat printre cele mai înregimentate dintre ele. Nici astăzi societatea românească nu s-a trezit din trauma pe care a suportat-o fără nicio alternativă. Emigrarea nu a fost simplă, aşa cum pare astăzi la prima vedere. Nici plecarea din ţară, evident, dar nici stabilirea în posibilele ţări de adopţie. Mediul politic european, democratic, s-a comportat continuu mefient, întruchipând, dincolo de normalitate, tarele unui spionaj agresiv. Acest comportament iese încet-încet la iveală prin personalitatea unor comisari europeni, departe de-a fi parteneri, reprezentanţi ai unor interese comune. Regăsim aceste situaţii şi în Europa occidentală, şi în mediul politic autohton.
Comunismul a fost, fără dubiu, o foarte bună afacere, un cordon sanitar perfect pentru cei care au pierdut contactul cu realitatea. Ca atare, nici stânga, nici dreapta politică nu au suferit mari reforme. Şi stânga, şi dreapta au astăzi derapaje care îndepărtează Europa de democraţie, de dezvoltare. Pentru mulţi români, politica europenă are, deseori, un sunet foarte, foarte cunoscut. Urmând aceste linii, Europa se poate frânge sub propriile ei aspiraţii lipsite de flexibilitatea morală, politică, ideologică. Antisemitismul, ateismul furibund, lipsa de realism, de corectitudine se manifestă tot mai accentuat. Nu întâmplător Marea Britanie face bizare exerciţii de ieşire din UE care se pot concretiza.
Încălcarea a tot ceea ce ţine de moralitate, de normele creştine, de parteneriate nu poate duce decât la un colaps. Europa are mai multe viteze, de parcă viteza ar fi problema. Primul pas spre o ierarhizare hegemonică s-a făcut prin gestionarea crizelor din România, Grecia, prin tolerarea antisemitismului din Ungaria.
La un Bruxelles ticsit de activişti, să ne uităm la cine reprezintă România şi este suficient, dacă adăugăm guvernele subordonate, reţeta comunistă, nazistă, e gata. O reţetă aducătoare de mizerie socială majoră, de spoliere a ţărilor mici. Ceea ce ţările mari, Franţa, Germania, nu admit, devin teste în ţări precum România, cu imagini puternice, special confuzionate pe fondul unor mişcări politice relativ normale.
Dacă de la Bucureşti nu s-a auzit nicio muscă zeci de ani, e greu să fie refuzaţi, astăzi, tocmai cei care au fost în comandourile acelui totalitarism invocând o democraţie personală. Vocea unui dictator, indiferent care, pare a fi singura autorizată încă să ne reprezinte. Dacă România a avut 5, 6 disidenţi, unii dintre ei mai mult agenţi conjucturali, nu e neapărat vina poporului român, ci a celor care au transferat malefic politica europeană cu România la postul de radio Europa liberă. România fost abandonată de la posibiltatea unui dialog real, în primul rând opoziţia la regimul dictatorial fiind vânată precum vietăţile din ţarcurile de vânătoare ale lui Ion Ţiriac.
Lejeritatea de astăzi a Comisiei Europene în evaluarea îndoielnică a unor evenimente politice sau administrative interne arată şubrezirea funcţionalităţii tratatului UE. Rivalitatea politică a principalelor grupuri politice din Parlamentul European ajunsă la Bruxelles, pare mai agresivă decât aceea dintre Parlamentul României şi Palatul Victoria. Văd sau nu europenii, cetăţenii Europei, acest fapt care le pune în pericol democraţia, bunăstarea, chiar siguranţa?
În mod paradoxal, aproape de neimaginat, multe luări de poziţie democratice aparţin unor reprezentanţi din Est. Popoarele de aici, aşa poluate ideologic, moral, par să aibă o conştiinţă, un contur mai expresiv al libertăţii.
Vaclav Havel a trăit la Praga. Paul Goma, Dorin Tudoran vin de la Bucureşti. Preotul Gyorgy Bulanyi din Ungaria. Adam Michnik din Polonia. Adevăratele voci ale lumii, inclusiv în politică, nu pot veni decât de acolo de unde lupta între bine şi rău produce o implicare generală.
Astăzi aceste voci esenţiale pentru democraţie par să fie şterse de pe ecranul actualităţii, rezultând lumea pe care o avem în jur. Mediile politice au ajuns un fel de găşti de cartier, mediile culturale au trecut deja la seminarii de scriere creativă. O lume de nimic, fără sens, mimează democraţia, politica, arta, dar instalându-şi comandamentele odioase peste tot.
E simplu pentru nişte fantoşe politice cu aere europene să ia în derâdere statutul uman, marea zestre europeană, atât de puţin cunoscută, cu tot ceea ce implică aceasta. Pericolul pe care l-ar reprezenta presa din România nu e o glumă. Despre acest pericol pot discuta numai jurnaliştii, nu oamenii politici.
Presa nu are cum să reprezinte un pericol pentru nimeni decât dacă se află sub un singur punct de control, de editare. Când Bruxelles-ul se exprimă despre pericolul presei, exceptând xenofobia, lucrurile deja au degenerat. Este nevoie de o restabilire importantă a dezastrului democratic produs. Problemele presei din România, nenumărate, nu pot fi rezolvate decât printr-un sprijin masiv pentru susţinerea opiniilor independente, responsabile.
Cei care vor o Europă în poziţie de drepţi şi un Est cu frica de Bruxelles trebuie trimişi la toate muzeele terorii, de la Washington la Sighetul Marmaţiei. Excluderea lor din clasa politică, din administraţie, este o urgenţă publică. Remarc şi denunţ visul totalitar care mai bântuie Europa noastră.
Ioan Vieru
