Asociaţia pentru Dezvoltare Locală „Ivan Krevan” din comuna Repedea, în parteneriat cu Fondul pentru Sprijinirea Antreprenoriatului din localitatea Yaremche (Ucraina), în calitate de lider de proiect, derulează proiectul «Sprijinirea femeilor din mediul rural în vederea dezvoltării unei afaceri în turism», finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră ENPI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2007-2013 (http://www.huskroua-cbc.net).
Durata proiectului: 01.11.2012-31.10.2013.
Valoarea totală a proiectului: 185.003,00 Euro.
Scopul proiectului îl reprezintă creşterea gradului de implicare a femeilor din mediul rural din judeţul Maramureş şi regiunea Ivano-Frankivsk din Ucraina în activităţi de turism, prin furnizarea de abilităţi şi cunoştinţe, axate pe un anumit model informativ şi comunicativ.
1. Realizarea unor studii privind implicarea femeilor din mediul rural în afacerile din domeniul turismului şi instruirea femeilor pentru practicarea unui turism civilizat;
2. Promovarea activităţilor de turism practicate de femeile din mediul rural.
Principalele activităţi desfăşurate în cadrul proiectului sunt:
– organizarea de schimburi de experienţă pentru femeile din mediul rural pentru observarea modelelor de bună practică în domeniul turismului rural;
– crearea unei baze de date despre turismul transfrontalier româno-ucrainean;
– realizarea unui studiu privind implicarea femeilor din mediul rural în activităţi de turism;
– organizarea a 4 traininguri pentru femeile din regiunea Ivano-Frankivsk în domeniul turismului rural;
– înfiinţarea unui centru de informare turistică în oraşul Yaremche din Ucraina;
– realizarea unui site de promovare turistică a zonei ţintă a proiectului;
– realizarea de materiale de promovare turistică a zonei ţintă a proiectului.
Mai multe informaţii despre proiect pot fi obţinute de la dna Maria Laver, manager proiect, la telefon 0720036210 sau prin e-mail: adl_ivan_krevan@yahoo.com.
Pentru eventuale informaţii şi sesizări legate de Programul de Cooperare Transfronta-lieră ENPI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2007-2013, vizitaţi www.huskroua-cbc.net.