AcasăEvenimentVIDEO - "RIPOSTA" - Politistii maramureseni au pus cureaua pe infractorii din...

VIDEO – „RIPOSTA” – Politistii maramureseni au pus cureaua pe infractorii din judet

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ample activităţi desfăşurate în cadrul acţiunii ,,RIPOSTA”

Peste 150 de poliţişti de la toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au acţionat zilnic în perioada 25-27 ianuarie 2013 într-o nouă acţiune RIPOSTA, organizată pe raza întregului judeţ pentru asigurarea respectării legii, creşterea vizibilităţii poliţiei în spaţiul public şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale. Poliţiştii de la structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, acţiuni speciale, arme, explozibili şi substanţe periculoase şi poliţia  transporturi au acţionat în sistem integrat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

20 de suspecti de furt identificati in cateva zile

Una dintre infracţiunile comise frecvent şi care are un impact deosebit asupra percepţiei gradului de siguranţă al cetăţeanului este infracţiunea de furt. Investigaţiile efectuate de poliţişti au dus la identificarea a 20 de suspecţi de furt, majoritatea bărbaţi (doar patru suspecte femei) cu vârsta cuprinsă între 14 şi 53 de ani. Aceştia au sustras în dauna unor persoane sau a unor societăţi comerciale  bunuri în valoare totală de 8 090 lei iar poliţiştii au reuşit, odată cu identificarea suspecţilor şi recuperarea prejudiciului, în 90% din cazuri.

2 tigancuse din Salaj au furat o verigheta

Poliţiştii din Giuleşti au identificat două femei care au furat o verighetă din aur dintr-o locuinţă din Berbeşti. Duminică, Zamfira L. de 24 de ani şi Frăguţa R. de 18 ani, ambele din judeţul Sălaj cerşeau pe raza localităţii Berbeşti. Într-una din locuinţele în care au intrat au întâlnit o persoană de bună credinţă şi, în timp ce aceasta căuta ceva să le ofere, suspectele i-au sustras dintr-o cameră verigheta în valoare de 1450 lei. Bijuteria a fost recuperată de poliţişti şi restituită părţii vătămate.

Minor talharit in Baia Mare

Cercetările efectuate de poliţişti au dus şi la identificarea a doi suspecţi de tâlhărie, Gheorghe V. de 18 ani şi un minor de 16 ani, ambii cu antecedente penale, care au sustras prin violenţă un telefon mobil unui băiat în vârstă de 12 ani din Baia Mare. Prejudiciul în valoare de 1500 lei a fost recuperat iar suspecţii sunt cercetaţi în stare de arest preventiv.

Comertul ilegal si contrabanda cu tutun

Alte acţiuni au fost organizate pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, combaterea evaziunii fiscale şi prevenirea contrabandei cu tutun. Cu ocazia verificărilor şi a percheziţiilor efectuate s-au ridicat în vederea confiscării bunuri alimentare şi nealimentare deţinute fără acte de provenienţă, în valoare de aproximativ 30 000 lei (3000 pachete de ţigări ucrainene – majoritatea la Baia Mare, 80 kg legume transportate fără documente la Seini, 26 l ulei şi 19 kg zahăr la Suciu de Sus). Faţă de cei care nu au respectat prevederile legale privind activităţile de comerţ, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 36 920 lei.

CITESTE AICI MAI MULTE DETALII

Arme descoperite la un sighetean

Tot în cadrul activităţilor derulate în planul de acţiune RIPOSTA s-a acţionat şi pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic. Poliţiştii din Sighet au identificat pe fondul de vânătoare 23 Agriş un bărbat care avea asupra sa o armă de vânătoare confecţionată artizanal iar pe ţeavă arma avea un cartuş de calibru 12. Iosif T. de 44 de ani din Sighetu Marmaţiei nu este membru vânător şi nu este autorizat pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii. El este cercetat acum pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi pentru braconaj.

Politia rutiera pe sosele

Pentru prevenirea producerii de accidente de circulaţie şi pentru menţinerea unui trafic rutier sigur, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii maramureşeni au desfăşurat acţiuni pe principalele artere de circulaţie din judeţ. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost verificate 457 autovehicule şi au fost efectuate 44 testări alcoolscopice. Poliţiştii au constatat 329 contravenţii (din care 113 au fost nerespectarea regimului legal de viteză) care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 46 640 lei, au reţinut 17 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate 8 infracţiuni, astfel: conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are permisul anulat (la Teceu Mic), conducere fără permis şi uz de fals (la Dragomireşti), conducere fără permis (la Coaş), conducere sub influenţa alcoolului (la Coaş, Sighetu Marmaţiei şi Berbeşti) şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat (la Borşa). În toate aceste cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale. Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie şi să adopte o conduită preventivă în trafic.

CITESTE AICI MAI MULTE DETALII

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA