„Tăriceanu ar trebui exclus din partid pentru prejudicii de imagine aduse PNL”, a declarat Dan Radu Ruşanu, pata de tocăniţă de pe costumul de gală al Partidului Naţional Liberal. Adică omul care a ridiculizat cel mai vârtos imaginea liberalismului în România, descurcăreţul tuturor guvernelor şi care a fost ţinut deasupra apei de Călin Popescu Tăriceanu sare acum şi vrea să-i ia gâtul.
Pe lângă proba de caracter, Dan Radu Ruşanu şi toţi ceilalţi care au ieşit să-l contreze pe Tăriceanu ne arată marea compresie de vanităţi şi interese din PNL. Partidul de acum nu este decât un pluton încolonat, recompensat cu funcţii şi condus căprăreşte de Crin Antonescu.
De partea cealaltă, fostul preşedinte al grupării liberale, fost şi premier şi tras pe margine, Călin Popescu Tăriceanu, încearcă să mai joace o carte. Nu este prima încercare a lui Tăriceanu de a se ridica şi de a intra în joc. Oricât s-au chinuit cei de la Sectorul 1 să mobilizeze presa pentru declaraţiile ”surpriză” ale lui Tăriceanu, oricât s-au zbătut câţiva ciraci să-l sprijine, succesul este încă departe.
Din păcate, echipa lui Tăriceanu este modestă. Ca să nu zic ridicolă şi necredibilă. Şi sub aspect numeric, şi moral. Cu nişte susţinători ca Orban, Chiliman şi Vlad Moisescu, fostul premier poate spera să se implice doar în eliberarea de autorizaţii de construcţie şi PUZ-uri în sectorul 1. Cu trei poame, din care una sau două se apropie şi de statutul de infractori, nu are cum să se bucure de susţinere.
Mai mult, bazându-se pe aceştia, Călin Popescu Tăriceanu coboară ştacheta, amintindu-ne că după o guvernare destul de rodnică s-a gândit să recurgă şi el la nişte pomeni electorale. Atunci premierul de ispravă şi-a dat şi el arama ambiţiilor pe faţă, contribuind într-un fel la situaţia nenorocită de acum. Şi ratând o şansă uriaşă pentru o carieră de anvergură. Dacă fostul premier ar fi încercat să lanseze această dezbatere pe cont propriu sau dacă ar fi apelat doar la publicul larg, cu siguranţă că şansele sale ar fi fost mult mai mari decât cele pornite din susţinerea descurcăreţilor Chiliman, Moisescu şi Orban.
Ghinion de neşansă, cum ar zice chibiţul de fotbal. Tăriceanu are totuşi dreptate! Declanşarea unei dezbateri interne în legătură cu candidatura la Preşedinţie din 2014 este mai mult decât necesară. Crin Antonescu vine după o lungă serie neagră. A ocupat conducerea PNL cu obedienţi (dătători din cap!) şi a acceptat ca PNL să devină un SA bază de afaceri şi interese. Iar Crin Antonescu a distribuit funcţiile ca pe nişte acţiuni. Cine e mai ascultător şi mai apropiat de familie primeşte mai multe, cine e mai puţin util, mai puţine, iar acriturile şi cei cu spirit critic, adio, nu intră în cadrele democraţiei de partid din PNL.
În ciuda discursurilor strălucitorare din plenul parlamentului, chiar şi a prestaţiilor televizate (în care Crin Antonescu se simte ca peştele în apă), şeful liberalilor a avut aproape un an de o mediocritate alarmantă. De când USL-ul a trântit guvernul caraghiosului de Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele PNL o ţine tot într-o chiflă.
A numit miniştri numai dintre figuranţi (Chiţoiu la Economie, Hellvig la Dezvoltare, Silaghi la Transporturi etc.). Tot el a fost principalul iniţiator şi motor al blitzkrieg-ului din Parlament, vârtejul de câteva zile care a dus la suspendarea lui Traian Băsescu. Şi la sfârşit, în septembrie, când era necesară o poziţie fermă, tot el, Crin Antonescu, a devenit principala frână din Parlament. Pe preşedintele liberalilor l-a toropit oboseala şi s-a lăsat păgubaş. A dat ordin de ”la loc comanda” şi a plecat în vacanţă.
Cât a fost preşedinte interimar, Crin Antonescu a afişat o şocantă mediocritate şi o inexplicabilă moliciune, fiind şi autorul unei promisiuni cu demisia (promisiune pe care n-a izbutit s-o spele nici USL-ul şi nici s-o uite poporul susţinătorilor!).
Să nu mai vrobim de incapacitatea lui Crin Antonescu de a comunica măcar o interjecţie la Comisia Europeană. Toată prestaţia sa din timpul referendumului ne-a mai arătat şi un om paralizat în proporţie de 99% în materie de comunicare politică externă.
Crin Antonescu are vână doar când dă ordine liberalilor cu psihologie de supuşi şi devine el însuşi un iepuraş adormit când este vorba de relaţionat cu politicienii europeni şi cu funcţionarii de la Bruxelles.
Toate acestea ar fi trebuit să genereze în PNL o dezbatere. Şi să producă mutări esenţiale încă din toamnă, când preşedintele partidului continua cursa politică numai la ralanti. Din păcate, sistemul de SA, adică de pluton supus orbeşte ordinelor lui Crin Antonescu, a făcut ca o asemenea dezbatere să nu aibă loc. Bătrânii partidului şi-au înghiţit cuvintele iar tuţării s-au transformat într-un soi de apărători înverşunaţi.
Situaţia din PNL, dincolo de comicul luptei dintre două grupuri de interese (unul cu putere şi cu funcţii iar celălalt cu adevărul de partea sa, dar fără susţinători), are şi tristeţea ei. N-are o soluţie credibilă. Care este diferenţa dintre Vlad Moisescu şi Andrei Chiliman, pe de o parte, şi Daniel Chiţoiu (fost cap de haită în gaşca şpăgarilor de la ANAF) şi Rareş Mănescu?
Pe oricare dintre ţevi ar curge lucrurile, tot la hazna ar ajunge!
Post-scriptum: Gestul lui Crin Antonescu de a da PNL-ul lui Daniel Chiţoiu pentru perioada cât a fost interimar la Cotroceni seamănă cu al unui pensionar care dă bicicleta unui trecător până când se duce după un tufiş să se uşureze.
Cornel Nistorescu