Mai ieri, alaltăieri, multiculturalul şi multilateralul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, înşira câteva măsuri menite a relansa economia românească. Vânzarea unor active şi reluarea dosarului Roşia Montană. Conform spuselor lui Vosganian, Roşia Montană ar impune o renegociere din care să rezulte o majorare a procentului cuvenit statului român şi o delimitare a perioadei de exploatare.
Cu acest prilej, Varujan Vosganian a zis că statul român mai are cam 20% din beneficu. Hă-hă-hă! Asta era când Varujan Vosganian se zbătea să facă un partid de dreapta pe care agitaţia politică l-a îngropat în mare viteză. Sau când prietenii săi politici erau mult mai tineri (ca să nu ne referim la rude sau la familie).
Un lucru însă ne arată spusa ministrului. Că nu prea stăpâneşte subiectul. Că nu l-a cercetat şi că în spatele afirmaţiilor sale făcute în faţa camerelor de luat vederi nu se află nici un proiect temeinic al dosarului Roşia Montană. Doar acordul cu FMI. Un plan deştept, un proiect sau o idee nu avea nici predecesorul său numit Daniel Chiţoiu de vreme ce şi acesta s-a grăbit să spună o prostie. Nici n-a ajuns bine pe scaunul de ministru că Daniel Chiţoiu s-a grăbit să promită că proiectul Roşia Montană ”va demara în acest an” (adică în 2012!?). Asta i-a trecut prin scăfârlie şi asta a zis.
De fapt, altceva nici nu avea ce spune în dosarul Roşia Montană, USL-ul neavând nici un plan coerent. De aceea Chiţoiu a zis una, iar Victor Ponta, altceva. Acum, Varujan spune şi el cam acelaşi lucru ca Daniel Chiţoiu, probând o stare de fapt. Că guvernul Ponta nu are un proiect clar, fundamentat în cazul Roşia Montană. Se limitează doar la idei şi promisiuni inspirate în timpul emisiunilor de televiziune.
Asta înseamnă că la bază, adică în USL, nu există o abordare unitară. Dacă ne uităm în istoricul problemei şi al dosarului observăm că diferenţa de abordare între PSD şi PNL ajunge până la nivelul nevestelor. Daciana Sârbu şi, alături de ea, Rovana Plumb sunt reţinute şi ecologiste, în vreme ce Adina Vălean este considerată a fi între susţinătorii proiectului din Apuseni.
De fapt, bâlbele guvernului Ponta vin din nehotărârile (uneori chiar improvizaţiile) din USL. Acolo nu există o viziune comună. Doar discuţii, contradicţii şi, uneori, dispute cu aer de certuri. Este adevărat, există un program de guvernare scris pe genunchi de câţiva consilieri, cu o lungă listă de măsuri, dar în spatele cărora nu se află nici analize şi nici proiecte temeinice. Şi astfel, când apare câte un demnitar USL la o emisiune, se trezeşte (şi ne trezim şi noi) cu câte o idee sau cu câte o iniţiativă de rămâi perplex. Premierul află de declaraţie, la prima apariţie este hărţuit cu întrebări de tot felul de jurnaliste şi repede o scaldă, sau chiar o amână.
Cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul taxei forfetare, anunţată de Maria Grapini. O măsură logică, eficientă, existentă în mai toate ţările europene civilizate a stârnit isteria fătucilor şi comentatorilor care în viaţa lor nu au avut decât firme pentru evitat taxe şi încasat salarii.
În câteva zile de interpretare urechistă, lucrurile s-au umplut de sânge şi Victor Ponta a fost obligat să iasă şi să anunţe că poate vom trece la impozitul forfetar, poate nu. El aşteaptă o analiză pe baza unui studiu. Suuuper! Numai că asta trebuia făcut în vremea opoziţiei, sau măcar în timpul primului guvern Ponta. Nu acum, când lucrurile trebuie urnite. Ce să înţelegem din asta? Chestiuni banale, în primul rând, ca să nu zic elementare.
Adică Maria Grapini nu ştia că va fi ministru la Turism şi nici Victor Ponta nu ştia şi nici nu a analizat vreodată impozitul forfetar în activităţile independente din prestările de servicii. Descoperă subiectul abia acum şi cere timp ca să înţeleagă şi să adopte decizia potrivită.
Cam acelaşi lucru se întâmplă şi la Sănătate. Ministrul Eugen Nicolăescu a anunţat măsuri pe care le-a scos el din propria viziune şi experienţă asupra domeniului, sau din discuţiile cu Raed Arafat şi de prin doctrina liberală. Dar de înţeles, de explicat şi de fundamentat pe un studiu şi de convenit în guvern, cu-cu! Exact ca în declaraţia făcută în timpul primului guvern Ponta şi când el nu era ministru şi fantaza cu dezinvoltură şi era taxat cu o trimitere la plimbare.
Nu are rost să o mai lungim. Într-o perioadă destul de scurtă, guvernul Ponta a lăsat să se întrevadă câteva ezitări, ca să nu zic bâlbe. Ele trădează o sumedenie de improvizaţii, o lipsă de pregătire a subiectelor abordate şi chiar de colaborare în interiorul USL.
Fiecare ministru din cele trei partide se simte îndreptăţit să lanseze ce-i trece prin cap. Şi în nici un caz să pregătească dosarul, să îl întoarcă pe toate feţele şi apoi să îl prezinte spre validare în Guvern. Într-o perioadă scurtă au apărut prea multe lucruri lansate în emisiuni de televiziune şi retrase tot prin intermediul acestora. De unde tragem concluzia că USL-ul continuă o politică de existenţă televizată.
Opoziţia pe micul ecran i-a adus câştig de cauză. Tele-guvernarea devine însă de-a dreptul păguboasă. Ea se desfăşoară în văzul tuturor, neînţelegerile se văd de la o poştă şi stârnesc zâmbete şi neîncredere. Iar lucrurile rămân pe unde au fost.
Vorbim de debutul unei puteri şi de începutul unui an politic. De la aceste prime semne, încă trecute cu vederea de presă şi publicul larg, poate începe chiar conflictul intern din USL.
Dacă nu chiar decăderea!
Cornel Nistorescu