Poliţiştii din Călineşti au fost sesizaţi ieri la ora 11.00 despre faptul că Gheorghe O. de 45 de ani din Bârsana a tăiat fără drept şi a sustras mai mulţi arbori din locul numit „Vârful Măgurii” de pe raza comunei Călineşti. La sfârşitul lunii noiembrie 2012 bărbatul a sustras arborii de pe proprietatea lui Ioan M. de 68 de ani din Văleni.
Investigaţiile efectuate de poliţiştii din Ocna Şugatag au dus la identificarea a patru persoane care sunt cercetate pentru furt de arbori de pe raza Cantonului Silvic 8 Şesuri, din localitatea Mara. Remus B. de 22 de ani, Eugenia B. de 46 de ani, Viorica S. de 36 de ani şi un minor în vârstă de 14 ani, toţi din Sat Şugatag, în noaptea de 15/16 ianuarie au sustras 6 arbori de esenţă fag şi au transportat cu două căruţe materialul lemnos la domiciliile lor. Valoarea prejudiciului urmează să fie stabilită de Ocolul Silvic Mara.