Echipele Spaniei şi Croaţiei sunt primele formaţii din Grupa D a turneului final care au obţinut biletele pentru faza optimilor de finală. Spania, gazda turneului, a reuşit scorul etapei contra modestei reprezentative a Australiei, de care a trecut cu 51-11.
Ibericii au fost nemiloşi pe contraatac fază a jocului care le-a adus nu mai puţin de 12 goluri.
În aşa numitul derby al grupei, Croaţia a surclasat Ungaria cu un 30-21 care nu mai lasă loc de niciun comentariu.
Mai poate fi adăugat doar duelul de la distanţă al celor doi portari, Mirko Alilovic de la croaţi şi Roland Mikler de la unguri, fiecare cu procentaje de 33%.
Algeria şi Egipt au remizat, scor 24-24, în meciul echipelor care speră să prindă locul patru, ultimul care asigură prezenţa în optimi.
Un alt portar remarcat în ziua a patra a turneului final a fost slovenul Primoz Prost, ale cărui intervenţii s-au dovedit decisive în economia meciului Slovenia-Polonia, câştigat de echipa din Balcani cu 25-24.
Prost a avut 12 intervenţii salvatoare între buturile Sloveniei, echipă care a obţinut a treia victorie consecutivă în Grupa C, la fel ca şi Serbia care a trecut la pas de Arabia Saudită, scor 30-20.
Cele 10 goluri marcate de Siarhei Rutenka au ajutat naţioanal Belarusului să obţină primele puncte la Campionatul Mondial, după 26-20 cu Coreea de Sud.
Franţa a continuat seria victoriilor în Grupa A, după 27-22 cu Brazilia, în timp ce Tunisia a mai făcut o victimă învingând Muntenegru, cu 27-25. Germania şi-a respectat statutul de favorită în faţa Argentinei, de care a trecut cu 31-27.
În Grupa B, Danemarca a surclasat Chile (43-24), Rusia a trecut de Qatar (29-23), iar Islanda s-a impus în faţa Macedoniei (23-19).
Miercuri sunt programate meciurile etapei a 4-a în Grupele A şi D, după cum urmează: Brazilia-Tunisia, Germania-Muntenegru, Franţa-Argentina (Grupa A), respectiv Rusia-Chile, Islanda-Qatar şi Danemarca-Macedonia (Grupa B).
CM Spania. Spania şi Croaţia s-au calificat în optimile competiției
loading...