Vă informăm că Hotărârea Guvernului nr. 1309/2012 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 28 decembrie 2012, prevede următoarele taxe extrajudiciare de timbru pentru activitatea de evidenţă a persoanelor, începând cu data de 1 ianuarie 2013:
Taxe extrajudiciare de timbru pe linie de evidenţă a persoanelor:
1. „Eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate pentru cetăţenii români…, precum şi înscrierea menţiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reşedinţei cetăţenilor români” – 5 lei.
Taxa extrajudiciară de timbru nu include contravaloarea cărţii de identitate de 7 lei, respectiv a cărţii de identitate provizorii de 1 leu.
2. „Înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor …” – 5 lei.
Taxa extrajudiciară de timbru nu include taxa de 1 leu/persoană, pentru prestarea serviciului de furnizare date.
Taxe extrajudiciare de timbru pe linie de stare civilă:
1. „Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă a schimbării numelui şi sexului” – 15 lei.
2. „Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă a desfacerii căsătoriei” – 2 lei.
3. „Transcrierea, la cerere, în registrele de stare civilă române, a actelor de stare civilă întocmite de autorităţile străine” – 2 lei.
4. „Reconstituirea şi întocmirea ulterioară, la cerere, a actelor de stare civilă” – 2 lei.
5. „Eliberarea altor certificate de stare civilă în locul celor pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate” – 2 lei.
Informatii furnizate de director executiv Mariana Macarie