Este o mare prostie să îți planifici într-o oarecare zi din săptămână vizita la National Gallery din Londra, în speranța că astfel vei putea scăpa de aglomerație. Nici vorbă. Indiferent de zi, de dimineața până seara, imensa clădire este cutreierată de la un capăt la altul de către mii de oameni, dornici să vadă o parte din capodoperele celor mai cunoscuți pictori din istoria umanității.

Un sfat prietenesc pentru cei care vor ajunge să treacă pragul impresionantei galerii din Piața Trafalgar. Cumpărați-vă din hol (intrarea este liberă în toate zilele săptămânii) o hartă (costă doar o liră) și respectați cu strictețe ordinea camerelor, dacă vreți să înțelegeți evoluția picturii, de la anii 1250 și până în zilele noastre. Sigur, propunerea mea se referă la amatori, nicidecum la profesioniștii care vin să vadă o lucrare anume, un curent artistic sau o perioadă din istoria picturii.

Dacă respecți prețiosul ghid vei putea intra în lumea fascinantă a pictorilor italieni din primele secole ale mileniului doi (Crivelli, Leonardo, Piero della Francesca), vei păși apoi în salile ce adăpostesc pictorii renascentiști de la mijlocul mileniului, vei ajunge la cele mai ”grele” nume ale barocului, unde vei rămâne cu respirația tăiată privind capodoperele lui Claude, Rembrandt, Nicola Poussin, Vermeer, Rubens sau Antony van Dyck, pentru ca spre final să ajungi la impresioniști, locul cel mai dens populat de vizitatorii care contemplă minute bune, din toate pozițiile posibile, lucrările lui Turner, Guardi, Manet, Monet, Van Gogh, Cezanne ori Degas.

Am zăbovit și eu la câteva din minunățiile expuse, una dintre ele fiind impresionantul tablou ”Ospățul lui Baltazar” (DĂ CLICK PE FOTO PENTRU MĂRIRE), lucrare executată de Rembrandt în jurul anului 1635. Tema tabloului este preluată din Vechiul Testament. Până să ajungem la Baltazar trebuie să amintim o întâmplare ciudată de care a avut parte tatăl acestuia, marele rege Nabucodonosor, stăpânul celui mai mare regat din vremea respectivă.

În al doilea an de domnie, Dumnezeu i-a trimis regelui un vis ciudat care l-a marcat profund. Ca să scape de coșmaruri, regele a poruncit să fie chemați vrajitorii, prezicătorii, magii și caldeii ca să-i tălmăcească visul. Aceștia au spus că nu se află om pe pământ care să poată face cunoscut ceea ce solicită regele, motiv pentru care Nabucodonosor a dat poruncă să fie ucișii toți înțelepții Babilonului. Printre cei care trebuiau să moară se afla și Daniel, un înțelept iudeu care credea doar în Dumnezeu. El a cerut un timp de răgaz ca să poată descoperi tâlcul visului trimis de Dumnezeu, după care se va prezenta la rege și-i va spune despre ce este vorba.

Iată ce i-a spus Daniel regelui:
”O, rege! Tu priveai și iată un chip – acest chip este peste măsură de mare și strălucirea lui neobișnuită. Stătea înaintea ta și înfățișarea lui era grozavă. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul și brațele de argint, pântecele și coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier și o parte de lut.
Tu priveai și iată o piatră desprinsă, nu de mână, lovi chipul peste picioarele de fier și de lut și le sfărâmă. Atunci fură sfărâmate în același timp, fierul, lutul, arama, argintul și aurul și ajunseseră ca pleava de pe arie vara și vântul le lua cu sine fără ca să se găsească locul lor. Iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare și a umplut tot pământul.
Iată tâlcuirea visului. Tu, rege al regilor, căruia Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, tăria și mărirea, și în mâinile căruia a dat pe fiii oamenilor în orice ținut ar locui, precum și fiarele câmpului, păsările cerului, și i-a dat stăpânire peste toate, tu ești capul de aur.
Și după tine se va ridica un alt regat mai mic decât al tau, apoi un al treilea regat de aramă, care va stăpâni peste tot pământul. Și un al patrulea regat va fi tare ca fierul și, după cum fierul sfărâmă și zdrobește totul, și el va sfărâma și va preface totul în pulbere.
Iar picioarele pe care le-ai văzut și degetele: unele de lut de olar, și altele de fier, înseamnă că va fi un regat împărțit și va fi tare ca fierul, după cum tu ai văzut fier amestecat cu lut.
Și degetele picioarelor, unele de fier și altele de lut, înseamnă că regatul va fi parte tare, parte șubred. Și după cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, așa se vor amesteca prin înrudiri, dar nu vor avea legătura temeinica între ele, după cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul.
În vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veșnic care nu va fi nimicit niciodată și care nu va fi trecut la alt popor.  El va sfărâma și va nimici toate aceste regate și singur El va rămâne în veci”.
Se spune că atunci, regele a căzut cu fața la pământ și s-a închinat înaintea lui Daniel zicând: „Cu adevărat că Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și regilor, descoperitorul tainelor, căci tu ai putut să descoperi această taină”.

Au trecut ceva ani, Nabucodonosor a murit, profeția lui Daniel cel iubitor de Dumnezeu începea să se împlinească. Viața îl va aduce față în față cu viitorul rege al Babilonului, Baltazar, fiul lui Nabucodonosor. Episodul este descris admirabil în Biblia tălmăcită de Mitropolitul Bartolomeu Anania. Pentru cursivitatea textului, am eliminat unele pasaje:
”Regele Baltazar le-a făcut un ospăț mare celor o mie de dregatori ai săi; și vin era inaintea celor o mie. Și Baltazar, bând, după ce a dat de gustul vinului a poruncit să fie aduse vasele de aur și de argint pe care Nabucodonosor, tatăl său, le adusese din templul din Ierusalim, pentru ca din ele să bea regele și dregătorii săi și țiitoarele lui și nevestele lui.
Beau vin și-i lăudau pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă, de fier, de lemn și de piatră; dar pe Dumnezeul Cel veșnic, Cel ce are putere asupra duhului lor, pe Acela nu-L binecuvântau.
În chiar ceasul acela au apărut degetele unei mâini de om; în lumina sfeșnicului, ele scriau pe tencuiala peretelui din casa regală; iar regele vedea încheieturile mâinii care scria.
Atunci fața regelui s-a schimbat; gândurile îl tulburau, încheieturile șoldurilor îi piereau, iar genunchii, cuprinși de tremur, se loveau unul de altul.”

Acesta este momentul culminant pe care geniul lui Rembrandt l-a surprins în capodopera lui. Baltazar s-a îngrozit aidoma tatălui său cand a primit visul de la Dumnezeu. Istoria s-a repetat, Baltazar n-a mai avut liniște până ce s-a găsit cineva care să-i tălmăcească cuvintele scrise de mâna cerească. Acel cineva nu era nimeni altul decât Daniel, recomandat chiar de regină, care știa cum s-a descurcat profetul în fața lui Nabucodonosor.

Ne întorcem la Biblia mitropolitului:

”Și a grăit Daniel în fața regelui: O, rege, Dumnezeul Cel-Preaînalt i-a dat lui Nabucodonosor, părintele tău, regat și mărire și cinste și slavă;
Și din pricina măririi pe care i-o dăduse, toate popoarele, triburile și limbile tremurau și se temeau de fata lui: pe cine vrea îl omora, pe cine vrea îl lovea, pe cine vrea îl înălța, pe cine vrea îl umilea.
Dar cand inima lui s-a înălțat și duhul i-a dat ghes să se trufească, atunci a fost coborât de pe tronul regatului său și cinstea i-a fost luată.
Ca atare, tu, Baltazar, tu, fiul său, cel ce nu ți-ai smerit inima înaintea lui Dumnezeu, oare n-ai știut tu toate acestea?
Tu te-ai înălțat împotriva Domnului, Dumnezeul cerului, și ți-ai adus înainte vasele casei Sale și ați băut vin din ele, tu și dregătorii tăi și țiitoarele tale și nevestele tale, și ați adus laude pentru dumnezeii de aur și de argint și de fier și de lemn și de piatră, care nu văd și nici nu aud și nici nu cunosc; dar pe Dumnezeu, în a Cărui mână se află suflarea ta și toate căile tale, pe Acela nu L-ați slăvit.
Drept aceea, de la El a fost trimisă încheietura mâinii, și El a poruncit această scriere.
Iar scrierea cea poruncită este aceasta:

MANE, TECHEL, FARES.
Iar tâlcuirea cuvântului este aceasta:

MANE: Dumnezeu ți-a măsurat regatul și i-a pus capăt;
TECHEL: a cântărit în cumpănă și a găsit lipsa;
FARES: regatul tău este împărțit și dat Mezilor și Perșilor”.

Într-adevăr regatul babilonean îşi va găsi sfârşitul. Baltazar, regele caldeu, fu omorât chiar în noaptea aceea, iar regatul împărţit între mezi şi perşi. La început, noul rege al Babilonului a fost Darius medul. Înainte de a muri, însă, Baltazar s-a ţinut de cuvânt, l-a îmbrăcat pe înţeleptul Daniel în haine de purpură, i-a dăruit colanul de aur şi l-a numit al treilea cârmuitor din împărăţie.

În tabloul baroc a lui Rembrandt, accentul se pune pe fizionomiile regelui, sfetnicilor ori țiitoarelor de la curte. Chipul regelui întors către miraculoasa scriere apărută din neant degajă spaima, groaza, neliniștea. Mâna divină așterne cuvintele și pare tentată să părăsească cadrul după ce și-a îndeplinit misiunea. Gestica puternică a celorlalte personaje te copleșește pur și simplu. Femeia din dreapta lui Baltazar este transfigurată, își împreună mâinile ca și cum s-ar ruga să se termine odată coșmarul. Dregătorul cu barbă a rămas parcă stană de piatră, gura deschisă transmite spaima ce i-a blocat oasele. Femeia din partea dreaptă a tabloului privește scrisul printre degetele regelui. Emoția este atât de puternică încât varsă potirul de aur cu vin, iar trupul i se înclină spre stânga ca și cum ar fi început căderea, leșinul. Studiul chipurilor este colosal, jocul luminilor și al umbrelor este absolut fantastic.

Un tablou de văzut într-o viață de om, altminteri ea va fi lipsită de o imensă  bucurie.
Grigore Ciascai, Londra, 12 ianuarie 2013