”Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului, şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”. Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.” (Matei 4, 1-11)
Sfântul Evanghelist Matei a lăsat generaţiilor viitoare mărturie despre ispitirea Domnului Iisus Hristos. Cuvântul ispitire are următoarele sensuri: a supune unei ispite; a ademeni; a momi; a tenta.
Hristos Domnul nu a fost ademenit doar cu cele ale acestei lumi, ci cu mult mai mult. Ispititorul I-a făgăduit Fiului lui Dumnezeu lumea întreagă dacă se va supune lui. Diavolul a fost alungat prin cuvintele: „Mergi înapoia Mea Satano că scris este: numai Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi numai Lui să-I slujeşti”.
Pentru a nu ne lăsa biruiţi de multele şi subtilele ispitiri care vin din partea demonilor, trebuie doar Lui Dumnezeu să I ne închinăm şi doar Lui să-I slujim. Ispitele ne vin în funcţie de credinţa pe care o avem.
La cei cu puţină credinţă, păcatele au devenit o obişnuinţă; la cei ce au o credinţă mai puternică, ispitirile sunt mai „rafinate”. Să nu uităm că nu ispitele dau sens vieţii noastre, ci credinţa puternică şi nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. (Pr. D. Păduraru)