Pasiunea pentru biologie și reptile a transformat apartamentul unei familii din Baia Mare într-o mini grădină zoologică. Sufrageria, plină de acvarii, a devenit casa mai multor șerpi, șopârle, insecte, scorpioni și tarantule. Alături de acestea mai trăiesc și un dog argentinian și un iepuraș, acestea fiind obișnuite cu animalele de lângă ele.
Daniel Purcaru, proprietarul de animale, se declară îndrăgostit de pasiunea sa, aceasta fiind mai veche decât pasiunea pentru soție. Ajutor pentru îngrijirea reptilelor și insectelor primește și de fiul lui, Luca, în vârstă de 5 ani. Sub stricta supraveghere a tatălui, micuțul hrănește șopârlele din acvariu. Și cu un tată pasionat de astfel de animale, și băiețelul are un animal preferat. Este vorba despre un șarpe. Reprilele și insectele pe care le deține băimăreanul sunt expuse în diverse expoziții în țară la care participă acesta.