Viorel B. de 44 de ani din municipiul Sighetu Marmaţiei este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt de arbori. Investigaţiile efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul, la sfârşitul lunii decembrie 2012, a tăiat 4 arbori de esenţă stejar şi unul de esenţă cireş de pe proprietăţile a două persoane din Vadu Izei, proprietăţi situate pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei. Prejudiciul total reclamat este de 1500 de lei.