„Maramuresul tinut de descalecatori si intemeietori de tara pastreaza si azi nestirbit si neprefacut un trecut romanesc din cele mai sigure si inaltatoare. Aceasta se poate vedea bine si dincolo de aspectul etnografic, dincolo de documentul istoric scris, se pot vedea si acum in inima, in constiinta oamenilor de prin partea locului.”

In contextul bogatei literaturi despre tara Maramuresului, cartea lui Ernest Bernea, „Maramuresul, tara romaneasca”, are un profil unic. Lucrarea este o marturie profunda si personala despre originea neamului nostru, despre evolutia lui istorica in adevaratele hotare romanesti, despre credinta noastra stramoseasca, despre firea nealterata a romanilor maramureseni de odinioara, adevarate modele pentru generatiile de astazi.

Bernea nu este interesat sa puna la temelia cunoasterii sale documente din arhive incomplete, ci cauta sa vada totul cu ochii sai, sa fie calator, musafir si marturisitor. Iata de ce paginile de fata sunt pitoresti, emotionante si pline de adevar.

Volumul este o reeditare a cărții cu același titlu apărută în anul 1943.
Manuscrisul este insotit de o bogata colectie de imagini maramuresene. Cartea poate fi descarcata gratuit in format electronic (PDF) pe site-ul www.predania.ro. (hotnews.ro)

Ernest Bernea (n. 28 martie 1905, Brăila – d.14 noiembrie 1990), sociolog, etnograf și filozof, a fost unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice.
Născut la Focșani pe 28 martie 1905, Ernest Bernea a copilărit la Brăila, unde și-a făcut studiile primare și liceale. A urmat, din 1926, Facultățile de Litere și de Filozofie din București. I-a avut profesori pe Nicolae Iorga, Nae Ionescu și Dimitrie Gusti. Cu Nae Ionescu a colaborat la „Cuvîntul”, iar cu Dimitrie Gusti a lucrat în echipele de cercetare etnografică.
Între anii 1930 și 1933, Ernest Bernea a primit o bursă și s-a specializat în Sociologie și în Istoria Religiilor la Paris, și în Filozofie la Freiburg (Germania), unde a studiat cu Martin Heidegger.
În toamna lui 1932, Bernea a cunoscut-o pe Maria Patrichi – Marcela, cum o alinta el –, gălățeancă, absolventă a Facultății de Litere din București, cu care s-a căsătorit cinci ani mai tîrziu. Împreună au avut un fiu, Horia și gemenele Ana și Tudora.
Revenit în țară, alături de Traian Herseni, la Institutul Social Român condus de Dimitrie Gusti, Ernest Bernea a avut o contribuție valoroasă la cercetările monografice întreprinse în diferitele zone ale României, publicând importante studii și articole în revistele de specialitate. Datorită simpatiilor legionare pe care le nutreau colegii săi Ion Ionică, Ion Samarineanu și D.C. Amzăr, Bernea a aderat, în 1935, la mișcarea legionară. În același an, cei patru au fondat revista „Rânduiala”, care a apărut trimestrial timp de trei ani. Tot în 1935, Ernest Bernea a fost numit conferențiar la catedra de antropogeografie a lui Simion Mehedinți, unde a predat sociologie comparată și primul curs de etnologie din România, pînă în anul 1940.
„Rânduiala”, revistă de atitudine culturală și politică, a găzduit semnături importante ale vremii ca Lucian Blaga, Radu Gyr și Haig Acterian. Gruparea de la „Rânduiala” s-a încadrat în tendințele epocii de a întrupa idealul „tinerei generații”, sprijinind mișcarea legionară pana la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul mișcării legionare.
În timpul prigoanei carliste, Bernea a fost întemnițat în lagărul de la Vaslui.  Bernea a susținut mai tîrziu, în fața ofițerilor de Securitate, că a fost exclus din mișcarea legionară în 1940, „pentru lipsă de activitate”. De fapt, el spunea că din 1937 s-a considerat autoexclus, pentru că viziunea sa politică intrase în contradicție cu aceea a mișcării legionare. A fost mai degrabă un mistic rătăcit în politică, la fel ca mulți alți intelectuali interbelici.
După așa numita „rebeliune legionară”, din ianuarie 1941, Ernest Bernea a fost închis în lagărul de la Târgu Jiu și în penitenciarul Tg. Ocna, fiind suspect pentru că își păstrase postul de funcționar în Ministerul Informațiilor pe timpul guvernării Antonescu-Sima.

La numai o lună, a fost eliberat, fiind găsite dovezi că n-a participat la rebeliune. Promovat director de studii în Ministerul de Externe, a lucrat acolo pînă la venirea lui Ana Pauker la conducerea instituției, în anul 1947. Rămas șomer, a fost nevoit să se mute în satul Poiana Mărului din județul Brașov, unde soția sa își găsise un post de profesor. În 1948 a fost și el angajat profesor la școala din sat.

După numai un an a fost arestat din nou și deținut în anchetă un an la Brașov pentru presupuse comploturi „țărăniste” pe care le-ar fi pus la cale. În 1952 a fost din nou încătușat sub acuzația de „ideolog al mișcării legionare” și purtat prin mai multe colonii de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Eliberat în 1954, grav bolnav, i s-a fixat domiciliu obligatoriu în comuna Schei din județul Galați. Între timp, familia sa se mutase la Zărnești, unde Bernea a locuit pînă în 1962, cînd a fost eliberat definitiv.
După trei luni, a fost din nou arestat și condamnat la 10 ani de temniță grea, pentru „crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare”.

A fost eliberat la 1 octombrie 1962, iar în 1965, cu sprijinul lui Perpessicius și al lui Alexandru Philippide a fost angajat cercetător la institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, de unde a fost pensionat în 1972. A murit la 14 noiembrie 1990 și a fost înmormîntat la mănăstirea Cernica.

Volume publicate:
Riturile, 1932
Crist și condiția umană, antropologie creștină, 1932
Stil legionar,1937
Muzeul românesc de etnografie, 1937
Filosofia la Universitate, 1937
Cartea Căpitanilor, 1937
Preludii, eseuri, 1937
Gînd și cîntec, poezii, 1939
Îndemn la simplitate. Mărturisiri pentru un Om Nou,
Moldovă tristă, poeme în proză, 1939-1940
Pași în singurătate, poeme în proză, 1940
Timpul la țăranul român, 1941
Colina lacrămilor, 1943
Maramureșul – țară românească, 1943
Firide literare, 1944
Cadre ale gândirii populare românești: contribuții la reprezentarea spațiului, timpului și a cauzalității, 1985
Timp, spațiu și cauzalitate la poporul român
Îndemn la simplitate
Cel ce urcă muntele, 1996;
Crist și condiția umană, încercare de antropologie creștină, 1996
Dialectica spiritului modern, 2007
(grupaj realizat de grigore ciascai)