AcasăActualitateDIN CAUZA UNOR SCURGERI REZIDUALE - Apele râului Săsar au devenit roşiatice...

DIN CAUZA UNOR SCURGERI REZIDUALE – Apele râului Săsar au devenit roşiatice după prăbuşirea tavanului unei mine închise

spot_img

DISTRIBUIȚI

DIN CAUZA UNOR SCURGERI REZIDUALE De câteva ori pe an, apele râului Săsar sunt sângerii. Nu sângele este cel care face ca apele râului să fie roșiatice, ci poluarea care, potrivit oamenilor din zonă, ar fi determinată de scurgeri reziduale de la minele dezafectate din amonte.

Deși localnicii susțin că apele râului sunt poluate și că s-au plâns autorităților în acest sens, cerând îndreptarea situației, specialiștii spun că fenomenul este cu totul altceva.

Este vorba despre mâlul de la baza unei galerii a fostei mine Baia Sprie, care a fost închisă în anul 2007 şi se afla în subordinea Companiei Remin Baia Mare, conform Libertatea.

Acesta a ajuns în apa râului Săsar ca urmare a precipitațiilor din ultimele zile. În urma probelor de laborator prelevate s-a stabilit că nu a fost vorba de poluare.

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş, Stelian Ivaşcu, a declarat la Radio Cluj că apele râului Săsar, care traversează municipiul Baia Mare, au fost poluate luni după-amiază cu mâl provenit cel mai probabil din prăbuşirea tavanului unei mine închise.

Râul Săsar a fost puternic poluat cu ape industriale rezultate din minerit şi metalurgie timp de peste 50 de ani iar odată cu oprirea activităţilor industriale, apa râului, dar şi ecosistemul au intrat într-o refacere lentă.

Revenirea raţelor sălbatice pe râul Săsar în urmă cu trei ani a fost interpretată de specialiştii în domeniul mediului ca un fenomen pozitiv, demonstrând că flora şi fauna râului se reactivează.

Sursa info şi foto Libertatea

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA