În spatele unor feţe care cerşesc milă se pot ascunde intenţii infracţionale. Din compasiune şi dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi, unele persoane se expun riscului de a deveni victime ale infracţiunilor de furt.
O femeie din localitatea Şomcuta Mare a reclamat ieri la poliţie că, în 19 decembrie a.c., a fost victima unui furt. Ea a declarat că doi copii au intrat în locuinţa ei şi au cerut ceva de mâncare. Pentru că i s-a făcut milă de ei, femeia i-a servit cu mâncare, însă aceştia au profitat de neatenţia ei şi i-au furat o geantă în care avea 350 de lei şi acte.
La scurt timp de la reclamarea furtului poliţiştii au reuşit să-i identifice pe copii, minori în vârstă de 12 şi 14 ani din Şomcuta Mare. Minorul de 14 ani i-a condus pe poliţişti la locul unde au aruncat geanta şi au fost recuperate astfel documentele părţii vătămate.
În urma extinderii cercetărilor poliţiştii au stabilit că cei doi minori însoţiţi de o altă persoană, în 24 decembrie a.c., au mai comis un furt dintr-o locuinţă din Vălenii Şomcutei, de unde au sustras un portmoneu cu 550 de lei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregi activităţi infracţionale a bănuiţilor.
Având în vedere cazul prezentat anterior, recomandăm cetăţenilor să fie precauţi şi să nu primească în locuinţă persoane necunoscute întrucât acestea nu au întotdeauna cele mai bune intenţii. Inocenţa unor copii dispare odată cu oportunitatea lor de a-şi procura bani şi bunuri iar cei care doresc să ofere devin victimele bunelor intenţii.
Prins în flagrant de către poliţiştii din Coltău
Poliţiştii din Coltău au identificat un tânăr care este suspectat că a sustras o cameră video, proprietatea primăriei din localitate. Ieri, 29 decembrie, la ora 7:30, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Posta din localitatea Coltău, poliţiştii au constatat lipsa unei camere de supraveghere video ce fusese amplasată pe un stâlp de iluminat public din localitate. După aproximativ 10 minute poliţiştii au identificat un tânăr de 19 ani din Coltău, în timp ce acesta se deplasa pe strada Canal. În urma controlului corporal efectuat poliţiştii au găsit camera video asupra tânărului. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 2.500 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.