Campania iniţiată de către Jandarmeria Maramureş şi desfăşurată în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române” – cofinanţat din Programul de cooperare elveţiano-român, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” Maramureş, Serviciului Public Salvamont Maramureş, a continuat sâmbătă, 13 decembrie a.c., în prezenţa domnului prefect al judeţului Maramureş – Anton Rohian, în Staţiunea Şuior, cu o serie de activităţi specifice structurilor de Jandarmerie Montană şi un concurs de orientare turistică, împreună cu copiii din cadrul Asociaţiei „Cercetaşii Munţilor” Baia Mare.
Scopul activităţilor desfăşurate, este acela de a contribui la sporirea siguranţei cetăţenilor în zonele montane pentru obţinerea unei dezvoltări turistice durabile, precum şi de sensibilizare a turiştilor în ceea ce priveşte necesitatea protejării mediului înconjurător.
Personalul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, în special jandarmii din cadrul Posturilor Montane de Ordine şi Siguranţă Publică Şuior – Mogoşa şi Cavnic, au prezentat aspecte referitoare la atribuţiile Jandarmeriei Montane, reguli ce trebuie respectate pe munte, reguli de protejare a mediului înconjurător, tehnici de supravieţuire în mediul montan. Jandarmii montani, împreună cu reprezentanţii Serviciului Salvamont şi cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, au desfăşurat două exerciţii de intervenţie, unul de salvare a unei persoane blocate în telescaun şi unul de găsire după coordonatele GPS a unei persoane accidentate, acordarea primului ajutor şi transportul acesteia până la preluarea de către echipajul SMURD.
În urma concursului de orientare turistică organizat de către Jandarmeria Maramureş, cu participarea a peste 60 de copii din cadrul Asociaţiei „Cercetaţii Munţilor” , echipele de copii care au ocupat locuri fruntaşe, au fost premiate de către jandarmi, cu produse promoţionale din cadrul campaniei cu sloganul „Jandarmeria Montană, pentru un mediu sigur!”.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul