Un nou record stabilit de înotătorii băimăreni legitimați la LPS Baia Mare, profesori Luminița Pop, Ștefan Ioan și Adrian Gherghel, la Campionatul Național de înot de juniori, care se desfășoară în aceste zile în Pitești. Mihai Naș, Andrei Ungur, Richard Szilagyi și Florin Coste au reușit să înoate 4×200 m liber cu timpul de 8.05.22, reușind să stabilească al doilea record național după cel din proba de 4×100 m liber.
În proba de 100 m fluture (58.42) Richard Szilagyi obține locul I la juniori II și locul III la juniori I. Andrei Roman cucerește medalie de aur în proba de 100 m bras la juniori I, în timp ce ștafeta a doua a băieților , Bogdan Sabou, Rares Toth, Emanuel Mărginean și Andrei Bota se clasează pe locul IV la juniori II și locul VI la juniori I. Aur și pentru Robert Glință în proba de 200 m spate (2.04.16), iar Bianca Verdeș obține un loc IV în proba de 100 m spate. Înotătorii băimăreni au mai cucerit două medalii de bronz prin Richard Szilagyi în proba de 200 m fluture (2.18.34), precum și în proba de 4 x100 m liber feminin (4.16.29) în componența căreia au înotat Bianca Verdeș, Florina Bud, Denisa Costea și Melinda Balaj.
Mâine, duminică, 14 decembrie, vor înota în finalele probelor 100 m spate Robert Glință, 100 m liber Mihai Naș și Florin Coste, 100 m fluture Florina Bud.
Un nou record național doborât de înotătorii LPS Baia Mare
loading...