Co-preşedintele PNL Maramureş, Ovidiu Nemeş, a avut astăzi bucuria de a-l cunoaşte pe cel mai în vârstă votant al preşedintelui ales al României, Klaus Iohannis. Numele său este Mihai Ivanciuc, care sâmbătă, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, va împlini venerabila vârstă de 106 ani.
Mihai Ivanciuc, din localitatea Corneşti, a primit astăzi vizita co-preşedintelui PNL Maramureş, Ovidiu Nemeş, primar al municipiului Sighetu Marmaţiei. Acesta l-a felicitat pe cel mai longeviv cetăţean al comunei Călineşti pentru faptul că la cei 105 ani ai săi a ieşit la vot, dând astfel dovadă de mult spirit civic, demn de urmat de către tinerele generaţii.
„Întâlnirea pe care am avut-o astăzi cu cel mai în vârstă votant al preşedintelui ales Klaus Iohannis a fost una extrem de specială şi emoţionantă, o adevărată lecţie de istorie şi de demnitate. Am regăsit acel patriotism specific generaţiilor care s-au jertfit cu adevărat pentru viitorul urmaşilor lor. I-am dăruit lui Mihai Ivanciuc un afiş semnat chiar de preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în luna octombrie în municipiul Sighetu Marmaţiei. De asemenea, în numele Partidului Naţional Liberal i-am acordat o diplomă de onoare în semn de recunoaştere a spiritului civic de care a dat dovadă la alegerile din luna noiembrie. Prin votul de încredere acordat lui Klaus Iohannis, Mihai Ivanciuc a dat dovadă că se gândeşte la urmaşii săi şi că este încrezător că naţiunea română poate fi mai puternică în frunte cu preşedintele ales”, declară co-preşedintele PNL Maramureş, Ovidiu Nemeş.
Sâmbătă, 6 decembrie, Mihai Ivanciuc va împlini vârsta de 106 ani, ocazie cu care Ovidiu Nemeş îi urează, în numele Partidului Naţional Liberal, multă sănătate şi îi mulţumeşte pentru dragostea de ţară şi de neam de care dă dovadă în continuare.
Biroul de presă PNL Maramureş