Comandamentul Judeţean de Iarnă s-a întrunit miercuri, 18 noiembrie 2014, într-o întâlnire de lucru convocată de prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian. A fost analizat modul în care structurile judeţene sunt pregătite pentru asigurarea condiţiilor normale de circulaţie pe drumurile naţionale din Maramureş in sezonul rece La întrunire au participat şi reprezentanţii societăţii comerciale care şi-au adjudecat licitaţia de deszăpezire pe reţeaua de drumuri naţionale a judeţului nostru, domnul Radu Giurgiu din partea SC EUROSPED SRL Satu Mare.
Pe sectorul de drumuri naţionale ale judeţului Maramureş, conform contractului, a fost stabilit un necesar de materiale, utilaje si echipamente. Astfel, stocurile de materiale antiderapante necesare judeţului Maramureş totalizează 5.585 tone de sare (din care sunt in baze 785 tone) urmând ca până la data de 31 decembrie 2014 să fie transportate încă 3.600 de tone de sare in cele 7 baze constituite la nivelul judeţului Maramureş: Baia Mare, Gutâi, Sighetu Marmaţiei, Petrova, Vişeu, Borşa şi Copalnic – Cerneşti.
In ceea ce priveşte numărul utilajelor, până la data de 19 noiembrie 2014 au intrat in baze 12 din cele 18 utilaje si echipamente necesare (autobasculante cu lamă si răspânditor, utilaje multifuncţionale, încărcătoare). Începând cu data de azi, 19.XI.2014 afost emis un nou ordin de intrare in baza ce va fi pus in aplicare in 24 de ore si care prevede intrare in baza a încă 7 utilaje.
„Ca urmare a analizei gradului de asigurare cu materiale, echipamente, utilaje necesare gestionării situaţiilor de urgenţă specifice iernii, pot spune că judeţul Maramureş este. Sper şi doresc ca Maramureşul să aibă in perioada următoare condiţii favorabile de circulaţie pe întregul sector de drumuri naţionale. Stocurile de materiale antiderapante se completează iar utilajele sunt pregătite să intervină, in special pe tronsoanele cu probleme” a precizat Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş.
Tot azi, 19 noiembrie 2014, începând cu ora 16:30 prefectul judeţului Maramureş va participa la video-conferinţa cu viceprim-ministrul Gabriel Oprea – Ministrul Afacerilor Interne – având ca temă atenţionarea meteorologică „Cod Galben” de ninsori si intensificări ale vântului emis de Centrul Meteorologic Transilvania – Nord inclusiv pentru judeţul Maramureş, pentru intervalul 20 noiembrie (ora 06:00) – 21 noiembrie (ora 12:00).