Un accident de circulatie a avut loc aseara in jurul orei 20 pe strada Graniceilor din Baia Mare. Soferul unui autoturism care circula dinspre strada Mihai Eminescu spre strada Jandarmeriei, la o trecere pentru pietoni din dreptul imobilului cu numarul 100, acesta a acrosat cu oglinda din dreapta a autoturismului o femeie care s-a angajat in traversarea strazii pe trecerea pentru pietoni, marcata si semnalizata corespunzator. Un echipaj SMURD si politia rutiera s-au prezentat la locul accidentului. Victima a fost preluata si a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare pentru investigatii medicale. Din fericire aceasta nu a suferit leziuni grave. Soferul a fost testat de politisti rezultatul inregistrat fiind zero. Cercetarile in acest caz continua. Fotografiile au fost realizate de un cititor ActualMM.ro si au fost trimise pe adresa redactiei contact@2.actualmm.ro.
ACTUALIZARE
Tot ieri, la ora 19.41, în timp ce o femeie în vârstă de 50 de ani traversa regulamentar strada Grănicerilor din municipiul Baia Mare, pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism condus de o băimăreancă în vârstă de 43 de ani. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Baia Mare, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale. În momentul producerii accidentului, nici victima, nici conducătoarea auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.