Felicitări românilor din ţară şi din diaspora pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale 2014! Felicitări Preşedintelui ales al României, Klaus IOHANNIS, pentru demnitatea şi seriozitatea cu care a primit încrederea alegătorilor! Felicitări candidatului Victor PONTA pentru decenţa cu care şi-a recunoscut înfrângerea şi l-a felicitat pe canditatul învingător, nestrigând, cu un entuziam copilăresc: “Daciana, dragostea mea, am învins!”, înainte de anunţarea rezultatelor finale ale votului românilor!
În decembrie 2014 se împlinesc 25 de ani de la schimbarea de cadre din decembrie 1989, pe care comuniştii au numit-o („Revoluţie”), 25 de ani de suferinţă pentru mulţi români deveniţi şomeri sau ajunşi la vârsta pensionării, 25 de ani de îmbogăţire a baronilor locali (proveniţi, în majoritate, din foşti comunişti şi securişti şi, mai apoi, din FSN-işti şi PSD-işti), 25 de ani de speranţe că, în România, se va produce, în final, SCHIMBAREA, dorită de românii care au părăsit ţara natală şi care trăiesc (câţi mai trâiesc!) pe alte meleaguri, făcând parte din diaspora românească.
Ziua de 16 Noiembrie 2014 va fi scrisă, cu litere de aur, în istoria României secolului al XXI-lea !
Ziua de 16 Noiembrie 2014 este ziua în care ROMÂNII de pretutindeni au realizat adevărata REVOLUŢIE democratică, ziua în care, înfruntând cu stoicism capriciile vremii şi propaganda psd-istă, au reuşit să-şi impună punctul de vedere, au reuşit (chiar dacă nu în totalitate) să-şi exercite dreptul constituţional de a vota liber, cu toate piedicile puse de PSD-işti şi de acoliţii lor din psd-diaspora.
Domnului Klaus IOHANNIS, noul Preşedinte ales al României, îi revine o sarcină extrem de grea, aceea de a arăta că merită încrederea milioanelor de români care l-au ales Preşedinte.
Aceste milioane de alegători români – egal dacă provin din familii de români get-beget (români vii, cum îi place să spună bardului nostru Tudor Gheorghe), de saşi, de secui, de unguri sau de ţigani – merită tot respectul naţiunii pentru curajul, pentru tenacitatea şi pentru dorinţa lor neînfrântă de a face ca, prin votul lor, România să devină, în următorii 5 ani, o ţară fără hoţi şi fără politicieni corupţi, o ţară civilizată şi respactată în întreaga lume. Şi aceasta este marea şi greaua răspundere pe care o aveţi Dumneavoastră, Domnule Preşedinte al României Klaus IOHANNIS !
Ce trebuie să faceţi pentru aceasta, nu vă puten învăţa noi, românii care v-am ales. Noi, alegătorii români vă putem spune ce am dori noi să schimbaţi Dumneavoastră în România, după 25 de ani de aşteptări, şi anume :
Să numiţi un Prim-ministru tânăr şi competent, pentru că România are numeroşi tineri intelectuali, nepătaţi de culoarea roşie!
Să aprobaţi un Guvern de tineri tehnocraţi, nu de politruci , format din miniştri-specialişti!
Să cereţi Parlamentului să-şi reducă numărul membri «reprezentanţi ai poporului», dintre care mulţi dorm în fotolii călduţe, pe banii celor ce muncesc din greu!
Să cereţi Parlamentului să revizuiască Constituţia României!
Să vegheaţi ca România să fie condusă pe bază de Legi noi, nu prin Ordonanţe Guvernamentale !
Să schimbaţi sistemele deficitare de sănătate şi de educaţie!
Să aveţi, în agenda Dumneavoastră de lucru, ca pim punct pe ordinea de zi, GRIJA faţă de copiii, faţă de tineretul şi faţă de bătrânii României !
Să faceţi totul pntru românii care, cu siguranţă, vă vor vota din nou şi peste 5 ani !
Analizând, în calitate de OBSERVATOR acreditat de AEP (Agenţia Electorală Permanentă), modul cum au decurs alegerile prezidenţiale, în timpul celui de al II-lea tur de scrutin, din ziua de 16 Noiembrie 2014, în Austria – ţară în care şi eu trăiesc de aproape un sfert de veac – trebuie să evidenţiez munca titanică depusă de Preşedinţii celor trei secţii de vot – Doamna Gabriela FOLFĂ, la Ambasadă, Doamna Andrea AMZA-ANDRAS, la ICR Viena şi Domnul Călin Ţînţăreanu, la Graz, şi nu în ultimul rând, măsurile luate de către ES Doamna Ambasador Silvia DAVIDOIU, măsuri care au dus la desfăşurarea civilizată, fără incidente, a procesului electoral, la cele 3 secţii, unde şi-au putut exercita dreptul constituţional de a vota liber 9.565 de români, astfel : 3.594 de voturi (3.345 – K. Iohannis, 233 – V. Ponta, 16 – anulate, la 3.281 de voturi (3.073 – K. Iohannis, 198 – V. Ponta, 10 – anulate) la Ambasada României din Viena şi 2.690 de voturi (2.558 – K. Iohannis, 129 – V. Ponta şi 3 – anulate) la Graz.
Doamna Consilier Diplomatic Andrea AMZA-ANDRAS, Şefa secţiei de votare de la ICR (Institutul Cultural Român din Viena) ne-a declarat entuziasmată că această zi de muncă extrem de grea a fost una dintre cele mai frumoase zile din viaţa sa, succesul obţinut datorându-se miilor de alegători români din diaspora, care au aşteptat cu răbdare, civilizat, ore în şir, să le vină rândul la urne, măsurilor organizatorice luate de Doamna Ambasador Silvia DAVIDOIU şi, nu în ultimul rând, grupului de studenţi (14-15 la număr) şi altor tineri care şi-au oferit gratis ajutorul pentru buna desfăşurare a alegerilor prezidenţiale 2014.
Eu apreciez şi munca jurnaliştilor de la APA (Austria Press Agentur), de la Postul RadioTv-Unirea, de la televiziunea blue-danube.tv, precum şi contribuţia celorlalţi observatori independenţi, care au supravegheat, întreaga zi, modul de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale 2014 la Viena, şi au relatat periodic, obiectiv şi imparţial despre acestea, fără a fi plătiţi de către „Departamentul pentru românii de pretutindeni”.
Solidaritatea de care au dat dovadă românii din Austria, respectarea procedurilor legate de sistemul electoral, munca tinerilor, atmosfera caldă, prietenească de lucru, fără conflicte sau dezbateri pe teme politice – aprecia Doamna Andrea AMZA-ANDRAS – au dus la succesul deplin pe care l-am putut transmite, de la Viena, la BEC – Biroul Electoral Central din Bucureşti.