AcasăberzmudeVictor Ponta și Daciana Sârbu au votat alături de copiii lor, Irina...

Victor Ponta și Daciana Sârbu au votat alături de copiii lor, Irina și Andrei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Primul ministru al României, Victor Ponta, candidatul Alianței PSD-UN PR-PC pentru președinția României a votat duminnică, 16 noiembrie, în turul 2 al alegerilor prezidențiale, alături de soția sa, europarlamentarul Daciana Sârbu și de copiii lor, Irina și Andrei.

Victor Ponta, primul-ministru al României: ”Am votat pentru ca după 25 de ani de tranziție, noi, eu, Daciana să nu mai fim o generație de sacrificiu

„Am votat pentru ca toate mamele și bunicii noștri să poată să traiască într-o țară mai bună. Am votat pentru ca toți copiii noștri să poată să învețe și să aibă un viitor mai bun. Am votat pentru ca după 25 de ani de tranziție, noi, eu, Daciana să nu mai fim o generație de sacrificiu. Cred în România și cred că Dumnezeu va ține cu noi și o să ni se îndeplinească dorințele.”

 

Daciana Sârbu (PSD): ”Am votat pentru mai multă linişte şi înţelegere”

Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu a declarat, duminică dimineaţă, că opţiunea sa la alegerile prezidenţiale a fost pentru ”mai multă linişte şi înţelegere”. ”De mâine îmi doresc să ne aducă Dumnezeu mai multă linişte şi înţelegere. Pentru asta am votat”, a afirmat europarlamentarul PSD, care a votat alături de soţul ei Victor Ponta, candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC, şi de primarul general al Capitalei Sorin Oprescu. Spre deosebire de primul tur al alegerilor prezidenţiale, Daciana Sârbu şi Victor Ponta au fost însoţiţi şi de cei doi copii, Irina şi Andrei. Întrebată cum îl vede pe soţul său în postura de preşedinte al României, Daciana Sârbu a spus că astăzi îl vede ”emoţionat” dar că este convinsă că ”mâine va fi o zi bună”.

 

Vicepremierul Liviu Dragnea: „Am votat pentru un președinte care nu este fricos și care nu fuge de o confruntare

„Am votat pentru un președinte care nu este fricos și care nu fuge de o confruntare. Gândiți-vă cum ar arăta o negociere între un președinte fricos și un lider european de exemplu. Am votat cu foarte multă speranță. Prezența la vot cred că va fi puțin peste primul tur. Eu sper să vină lumea la vot și să voteze românește. La Alexandria sper să se înțeleagă că nu este un județ turistic și sper să fie un pic mai atenți. E un pic mai frig astăzi pentru că toamna nu-i ca vara. Este bine că nu plouă, nu e viscol și oamenii vor veni la vot. Oamenii vor vota pentru un președinte viu și sper că vor vota românește.”

 

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României: ”Îmi doresc o altă Românie, o Românie care priveşte spre viitor”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat duminică dimineaţă, după ce şi-a exprimat opţiunea de vot, că îşi doreşte ”o altă Românie, o Românie care priveşte spre viitor”. ”Votul meu de astăzi urmăreşte să închidem definitiv o pagină tristă în istoria României şi să evităm riscul ca această perioadă să continue sub o formă sau alta. Îmi doresc o altă Românie, o Românie care priveşte spre viitor, care se gândeşte la generaţiile tinere, cărora trebuie să le asigure o pregătire solidă, o învăţătură care să îi facă competitivi atunci când ies pe piaţa forţei de muncă. Vreau ca pentru generaţiile actuale să facem mai mult pentru a crea locuri de muncă, iar pentru cei vârstnici să asigurăm o bătrâneţe mai îndestulată dacă se poate şi mai liniştită”, a spus Tăriceanu. El a adăugat că îşi doreşte, totodată, ca economia să înceapă să performeze din nou, în aşa fel încât România să poată să ajungă a şaptea putere a Europei.

 Biroul de presă al PSD Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA