La sfârșitul săptămânii trecute, premierul României și candidatul Alianței Electorale PSD-UNPR-PC s-a aflat în Maramureș alături de președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, președinte PLR, de miniștrii Ioan Rus, Mircea Dușa, Doina Pană, Aurelia Cristea, precum și de fostul ministru de Interne, Radu Stroe. Vizita lui Victor Ponta în Maramureș a fost așteptată cu nerăbdare atât de activul de partid, cât și de partenerii din Alianță, pentru a-i putea transmite premierului întregul sprijin al Maramureșului în turul doi al alegerilor prezidențiale, alegeri care vor avea loc duminică, 16 noiembrie 2014.
Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș și președinte al PSD Maramureș, Gabriel Zetea a dorit să reitereze, încă o dată, faptul că Victor Ponta este un prieten al Maramureșului, un prieten care a privit cu dragoste spre nordul țării iar acest lucru a fost vizibil în ultimii doi ani prin zecile de kilometri de canalizare, de aducțiune de apă, zeci de km de drumuri comunale care au fost reabilitate în județul nostru, așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată, sub niciun guvern post-decembrist. ”Victor Ponta este un prieten al maramureșenilor, un prim-ministru care, alături de Guvernul său, și-a întors fața spre Maramureș. Datorită lui și vicepremierului Liviu Dragnea, în județul nostru nu s-au mai semnat proiecte fără valoare, ci s-au primit finanțări. Nu au mai fost doar vorbe și promisiuni neonorate, au fost fapte. Iar faptele și cuvântul respectat al Guvernului Ponta ne permit să ieșim azi, în fața oamenilor și să spunem ce am făcut bine la nivel administrațiilor locale, la nivelul județului, în ultimii doi ani. Asta dorim să afle maramureșenii, că este pentru prima dată când un Guvern își ține cuvântul față de Maramureș, iar acest Guvern este condus de Victor Ponta, cel care, în 16 noiembrie, va deveni președintele României”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Victor Ponta: ”În Maramureș, Sălaj, Satu-Mare și Bistrița Năsăud am câștigat alegerile locale, în 2012, sub sigla USL”
Premierul României, Victor Ponta și-a început discursul salutând maramureșenii, sălăjenii, sătmărenii și bistrițenii, precum și toți ceilalți locuitori din nordul Transilvaniei și din Ardeal. ”În Maramureș, în Sălaj, în Satu Mare și în Bistrița Năsăud am câștigat alegerile locale în 2012, fiindcă am avut USL. Am câștigat, atunci, încrederea oamenilor, iar azi, în aceste județe avem primari destoinici. Din toate aceste motive am venit în Baia Mare însoțit de Călin Popescu Tăriceanu, cel pe care putem să-l numim premier și care va prelua de la mine o situație mai bună decât am preluat eu de la Boc”, a declarat, zâmbind, candidatul pentru președinția României, Victor Ponta. Președintele PSD a arătat că a venit în Baia Mare alături de miniștri Ioan Rus, Mircea Dușa, Doina Pană, Aurelia Cristea, de vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și președinte PC, pentru a arăta că acest cabinet guvernamental își face până la capăt treaba, iar Victor Ponta se dorește președintele tuturor românilor, nu doar a unei regiuni, a unei zone, așa cum Klaus Iohannis s-a autoproclamat președinte al Ardealului. ”Înainte de toate, am venit să mulțumesc celor un milion de oameni din Ardeal care, în 2 noiembrie, mi-au acordat încrederea și votul lor. Mulțumesc, totodată, și celor un milion trei sute de mii de ardeleni care au votat cu contracandidatul meu, Klaus Iohannis. Vreau ca în 16 noiembrie, dar mai ales după 16 noiembrie, să arătăm că fiecare vot dat de fiecare român este un mesaj extrem de important, indiferent pentru care candidat a optat. Asta trebuie să facă un președinte al României, să-i asculte pe toți, să vadă ce așteaptă lumea de la el”, a arătat Victor Ponta.
Daniel Constantin: ”Iohannis este o formă goală, pe care dacă o deschizi, îl vei vedea pe Băsescu”
Vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și președinte al PC a fost foarte categoric când s-a referit la candidatul ACL, Klaus Iohannis. ”Iohannis este o formă goală, pe care dacă o deschizi, îl găsești pe Băsescu. Eu vreau un președinte care să nu trădeze, iar Iohannis deja a arătat că are tradarea în sânge, atunci când l-a înjunghiat pe la spate pe Crin Antonescu, cel care l-a adus în PNL. A trădat din nou, când a ales să se distanțeze de PNL, cei care l-au propus ca și candidat la președenție, și să se apropie de PDL. Iohannis n-are cuvânt, iar cuvintele pe care el le rostește sunt de fapt repetări a ceea ce îi spun apropiații săi din PDL: Vasile Blaga, Ioan Olteanu, Monica Macovei, Roberta Anastase, Anca Boagiu. Tocmai de aceea sper, îmi doresc să cred că toți românii își doresc să trăiască într-o țară unită, o țară în care nu mai sunt scandaluri, o țară așa cum ne-o promite candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta”, a conchis ministrul Daniel Constantin.
Cătălin Cherecheș: ” Victor Ponta și guvernul său au făcut pentru Baia Mare și Maramureș ce nu a făcut niciun alt guvern”
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare consideră că rezultatul primul tur s-a datorat unei emoții generale datorită unui candidat scos dintr-o cutie, care n-a ieșit niciodată din cutie, făcând referire la Klaus Iohannis, despre care spune că n-a vorbit nici măcar cu presa din Sibiu, oraș pe care-l păstorește, de aceea nu îi plac întrebările care vin dinspre mass-media. ”Victor Ponta și Guvernul său au făcut pentru Baia Mare ce nu a făcut niciun alt guvern. Acum, pas cu pas, cu sprijinul lui Victor Ponta, ne îndreptăm spre lumină lăsând în spate un întuneric care a ținut mult prea mulți ani. Rog, așadar, băimărenii și maramureșenii să arate că noi, în Ardeal, știm să mulțumim celor care ne-au ajutat, celor care au sprijinit Baia Mare și Maramureșul și știm să îi apreciem pe cei care ne sprijină”, a concluzionat primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
Și președintele Consiliului Județean, Zamfir Ciceu a ținut să ”pledeze” în fața maramureșenilor pentru interesul acestui județ. ”Îmi doresc ca viitorul președinte al României să fie Victor Ponta, pentru a putea continua tot ceea ce a pornit bine în Maramureș”, a arătat și Zamfir Ciceu.
Biroul de presă al PSD Maramureș