Impact intre doua masini pe strada Lucaciu
Un eveniment rutier s-a produs la intersecţia străzilor Vasile Lucaciu şi Electrolizei din Baia Mare. Pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă în mers, un tânăr în vârstă de 25 de ani, care conducea un autoturism pe strada Vasile Lucaciu, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în faţa sa. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat faptul că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe numele lui, poliţiştii au întocmit dosar penal întrucât acesta a refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Femeie cu dizabilitati ranita in trafic
Tot la Baia Mare, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi la ora 14.50, despre producerea unui eveniment rutier pe strada Gării. O femeie în vârstă de 84 de ani care circula într-un cărucior pentru persoane cu dizabilităţi, a fost rănită de un autoturism al cărui conducător auto, un băimărean în vârstă de 60 de ani, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi, la ieşirea din parcare. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Baia Mare unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate, fără a rămâne internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Doua tinere lovite in timp ce traversau neregulamentar
Două tinere în vârstă de 19 şi 20 de ani au fost surprinse şi accidentate uşor în timp ce traversau Bulevardul Unirii din municipiul Baia Mare prin loc nemarcat, printre autoturismele oprite la semaforul de la intersecţia Bulevardului Unirii cu Bulevardul Bucureşti. Accidentul s-a produs ieri la ora 16.55. Tinerele au fost surprinse de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, dinspre strada Progresului spre Bulevardul Unirii. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu au rămas internate.
Sighetu Marmatiei
Şi la Sighetu Marmaţiei, aseară la ora 21.05, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi prin SUAU 112 despre producerea unui eveniment rutier pe strada 22 Decembrie 1989 din municipiu. Pe fondul consumului de alcool, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitate, care nu s-a asigurat corespunzător la pornirea de pe loc a autoturismului, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de un alt sighetean, în vârstă de 29 de ani. În urma impactului a rezultat avarierea ambelor autoturisme. Poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, dosar penal pentru comiterea unei infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, respectiv conducere sub influenţa alcoolului.