TEOFANIA Epifania sau Teofania, de la cuvântul grecescul „theophania” (arătarea lui Dumnezeu), numită popular Boboteaza, este unul dintre Praznicele Împărăteşti.

Iniţial exista un singur praznic creştin la care se sărbătorea arătarea lui Dumnezeu lumii, în forma umană a lui Iisus din Nazaret. Acesta includea sărbătoarea Naşterii Domnului, Închinarea Magilor şi toate evenimentele din copilăria lui Hristos, cum ar fi Tăierea împrejur a Domnului şi Întâmpinarea Domnului, împreună cu botezul Lui în Iordan de către Ioan.

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce va ridica păcatul lumii.” Şi, ieşind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”. Sunt cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul scrise în Evanghelie, ce povestesc Botezul lui Iisus, celebrat de Biserica Ortodoxă în 6 ianuarie.

Boboteaza celebrează dezvăluirea Sfântei Treimi lumii. Glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh se pogoară asupra Lui în chip de porumbel.

“În Iordan botezându-Te Tu, Doamne,/ închinarea Treimii s-a arătat;/ că glasul Părintelui a mărturisit Ţie,/ Fiu iubit pe Tine numindu-Te,/ şi Duhul în chip de porumb a adeverit/ întărirea cuvântului./ Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, / şi lumea ai luminat, slavă Ţie!”

Praznicul Epifaniei marchează sfârşitul sărbătoririi Crăciunului, care începe de la 25 decembrie şi se încheie în 6 ianuarie. În cadrul slujbei acestei sărbători se face slujba de sfinţire a Aghiasmei Mari, care este folosită de preoţi pentru a binecuvânta casele credincioşilor. Ea urmează Sfintei Liturghii a ajunului şi Sfintei Liturghii din ziua praznicului. Sfinţirea atestă faptul că omenirea şi întreaga Creaţie au fost făcute pentru a se umple de prezenţa sacră a lui Dumnezeu.

Ajunul Bobotezei este zi de post, chiar negru, iar slujba Botezului Domnului este organizată în acelaşi fel cu aceea a Naşterii.

Din punct de vedere istoric, slujba Crăciunului a fost stabilită mai târziu decât cea a Epifaniei. Potrivit tradiţiei, Sfinţirea apei era făcută pe malul celui mai mare râu sau fluviu din acel loc. După slujbă, episcopul sau preotul aruncă în apa râului o cruce mare (în secolele trecute aceasta era uneori dintr-un metal preţios). Bărbaţii mai destoinici se aruncau în apa îngheţată să recupereze crucea. Primul care o găsea primea binecuvântarea preotului. Cel care găsea crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării.

Dar cei care erau cei mai dornici să o găsească erau cei condamnaţi, cărora gestul de curaj le aducea graţierea.

În tradiţia populară românească, Boboteaza este dedicată şi purificării naturii, mai ales a apelor, de forţele răului. Acum se colindă, se prevesteşte cum va fi vremea în noul an sau cum va fi recolta.

Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, căpătând puteri neobişnuite. Obiceiurile creştine ortodoxe de sfinţire a apelor sau de scufundare a crucii sunt însoţite de multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor şi a vitelor pentru alungarea duhurilor rele, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoţite de strigături şi zgomote.

În ajunul Bobotezei se pregăteşte o masă asemănătoare celei din ajunul Crăciunului. În „camera de curat”, sub o faţă de masă se pune fân, iar pe fiecare colţ, câte un bulgăre de sare. Deasupra, în Bucovina, unde aceste obiceiuri s-au păstrat cel mai bine, se aşază douăsprezece feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertura de prune afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiuşe”, din fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci, borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post cu varză acră, plăcinte cu mac…

Nimeni nu se atinge de mâncare până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, iar după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prăsilă”.

Ajunul Bobotezei era un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Se credea că, dacă în dimineaţa ajunului Bobotezei, pomii erau acoperiţi cu promoroacă, vor avea rod bogat, iar animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii despre locurile unde sunt ascunse comorile.

În seara de Ajun se săvârşeau practici de aflare a duratei vieţii. Înainte de culcare, se luau cărbuni din vatră şi se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea că primul care va muri va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede. Iar fetele îşi puneau sub pernă busuioc sfinţit pentru a-şi afla ursitul.

În Bucovina, purificarea aerului se făcea prin focuri, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Imediat după sfinţirea apei, tinerii mergeau pe locuri mai înalte şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse cu o zi înainte. Aceştia cântau, dansau şi săreau peste foc, în credinţa ca vor fi feriţi de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi cu care afumau pomii din livadă ca să aibă rod bogat.

În cele trei zile, cât ţine Boboteaza în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc să se colinde reciproc, iar în unele locuri, reapar mascaţii. Tinerii, îmbrăcaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat.

În majoritatea satelor din Moldova, în ajunul Bobotezei, grupuri de fete şi băieţi umblă din casă în casă, pentru a vesti sosirea preotului „cu crucea”. Copiii care umblă cu Chiraleisa, deformare a grecescului Kyrie Eleison (Fie-ţi milă, Doamne), nu rostesc texte versificate, ci strigă doar, de trei ori, Chiraleisa!. Sunt răsplătiţi cu mere, nuci, prăjituri.

În Bucovina, preotul este însoţit şi de gospodari care merg cu lumânări aprinse, strigând şi ei Chiraleisa. Gazda îi primeşte în casă, le oferă mâncăruri de post, după ce acestea au fost stropite cu agheasmă.

Epifania la catolici

În Biserica Catolică, ziua de 6 ianuarie corespunde Prezentării lui Iisus Regilor Magi. Este, de asemenea, celebrarea primului miracol al Nunţii din Cana Galileii şi, desigur, şi data botezului Mântuitorului. Biserica a acordat mare importaţă acestui eveniment încă din secolul al V-lea.

Mult timp, Epifania a fost mai importantă decât Crăciunul. Preeminenţa Naşterii Domnului a fost decisă în secolul I. Un cântec popular povesteşte despre Regii Magi veniţi din Africa. Potrivit Evangheliei, ei au sosit însă din Orient. Originea lor este obscură şi astăzi. Se spune despre ei că erau învăţaţi, bogaţi, dar rătăcitori.

Tradiţiile celebrării Epifaniei diferă de la o ţară la alta. În unele regiuni ale Spaniei, la Madrid şi la Barcelona au loc procesiuni cu care. Regii Magi, Gaspar, Balthazar şi Melchior, aruncă bomboane. Ei sunt urmaţi de călăreţi, simbolizând cavalcadele Magilor. Regii Magi sunt aici cei care aduc daruri copiilor. Ei aduc daruri copiilor în ziua Epifaniei, şi nu de Crăciun.

În Franţa există, din secolul al XIV-lea, tradiţia La galette du Roi (aproximativ tortul regelui). Este o prăjitură, împodobită cu o coroană, în care se află un bob de fava (o specie de fasole). Fava în „tortul regelui” aminteşte de Imperiul Roman, când boabele ei, albe sau negre, erau folosite pentru vot. La începutul lui ianuarie, la Saturnaliile de la Roma, era ales un rege al petrecerii prin acest tip de vot.

La galette du roi era împărţită în atâtea porţii câte persoane erau prezente, plus una, destinată primului sărac care ar fi venit. Aceasta era numită „partea lui Dumnezeu” sau „partea Fecioarei”. Exista şi partea celor absenţi, cum ar fi cei plecaţi la armată sau pe mare. Aceasta era păstrată până la întoarcerea lor, ca un fel de a spune „ne-am gândit la voi”. Dacă se păstra mult timp fără să se fărâmiţeze, era un semn bun.

Tradiţii de Bobotează

În Anglia, ca şi în Bourgogne, se prefera formarea unui cuplu „de ocazie”, punând în prăjitură un bob mare şi unul mic. Din 1875, bobul de fasole a fost înlocuit cu unul din porţelan de Sèvres.

În Germania, trei tineri sau copii, deghizaţi în Regi Magi, merg din casă în casă pentru a binecuvânta. La intrare cei trei regi cântă melodii specifice şi desenează iniţialele Magilor pe uşi. Şi în Franche-Comté, copiii erau deghizaţi în magi, purtând o cămaşă împodobită cu stele şi o centură aurie. Ei mergeau din poartă în poartă cântând, sunând clopoţei şi cerându-şi partea.

La Roma şi în Italia de Sud, jucăriile le sunt aduse celor mici în noaptea de 5 spre 6 ianuarie de către Befana (pronunţie deformată a cuvântului Epifanie), o vrăjitoare bătrână, dar bună. Ea vine pe mătură, trece prin horn şi lasă cadourile. Numită altădată şi Stria (zgripţuroaică, vrăjitoare), era aşteptată cu emoţie de copii, care la acea vreme primeau daruri modeste. Ca vrăjitoarea să stea cât mai mult timp, pe masă se puneau în seara din Ajunul Bobotezei diferite feluri de mâncare, fructe şi un pahar cu vin, iar pe pragul casei se presăra fân pentru măgarul ei. La sobă erau agăţaţi ciorapi pentru cadouri: mai ales fructe. Cei care n-au fost cuminţi primeau numai cărbuni.

În Noaptea Regilor, în mijlocul strigătelor, cântecelor şi al plânsetelor copiilor, bătrâna vrăjitoare, sub forma unei păpuşi de paie îmbrăcate în zdrenţe, era arsă în curte, suspendată de un băţ deasupra focului.

Befana soseşte îmbrăcată toată în negru, cu pantofii jupuiţi şi rupţi şi cu sac mare în spate. Potrivit legendei, Befana fusese anunţată de Naşterea lui Iisus de către cei trei Regi Magi, care o invitaseră să urmeze alături de ei Steaua. Întârziind, ea a pierdut din vedere Steaua. De atunci, pe cal, pe măgar sau pe mătură, purtând un coş sau un sac mare cu bunătăţi, zboară din casă în casă în speranţa că-l va găsi pe micul Iisus. Precaută, lasă un cadou fiecărui copil adormit.