Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DUNCA VASILE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 09 august 2014, în timp ce se afla pe raza localităţii Ieud, judeţul Maramureş şi fiind într-o stare avansată de ebrietate, inculpatul Dunca Vasile a aplicat mai multe lovituri cu pumnul persoanei vătămate Ş.G.C. – agent de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Dragomireşti.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.