AcasăActualitateSocial16 octombrie - ZIUA EUROPEANĂ A RESUSCITĂRII

16 octombrie – ZIUA EUROPEANĂ A RESUSCITĂRII

spot_img

DISTRIBUIȚI

Astăzi, 16 octombrie, este Ziua Europeană a Resuscitării. Această zi a fost organizată pentru prima dată în anul 2013 de către Consiliul European de Resuscitare. Evenimentul are ca principal scop educarea populației tinere din Europa în ceea ce privește acordarea primului ajutor. Medicii, paramedicii și asistenții SMURD din cadrul ISU Maramureș încurajează cetățenii să se informeze asupra metodelor de acordare a primului ajutor și asupra modului corect de executare a  manevrelor de resuscitare.  Cunoașterea și aplicarea lor în cel mai scurt timp posibil asupra persoanelor aflate în stop cardio respirator duce la creșterea șanselor de supraviețuire a celor aflați în asemenea situații.

Tehnica efectuarii resuscitarii cardiorespiratorii trebuie corect insusita, cu respectarea riguroasa a succesiunii timpilor de executie, dupa formula HELP ME.

H – hiperextensia capului(în cazul în care nu este vorba de un pacient care a suferit o trauma): se trece o mana pe sub gatul victimei si i se ridica ceafa, iar cu a doua mana, asezata pe frunte, se impinge capul spre spate, apoi se introduce un sul improvizat dintr-o haina sau o patura sub umerii victimei.

E – eliberarea cailor respiratorii: prin curatarea cu degetele infasurate intr-o batista sau cu un tampon improvizat dintr-o bagheta de lemn sau de metal, infasurata cu o batista. In cazul in care caile aeriene sunt astupate de corpi straini (mai frecvent la copii – bile, nasturi, fragmente de os), se ridica copilul in sus de picioare, i se deschide gura si se aplica cateva lovituri usoare intre omoplati. La adulti loviturile se aplica asezandu-i culcat pe o parte.

L – luxarea mandibulei, apasand pe unghiurile exterioare ale mandibulei cu ultimele patru degete de la ambele maini, iar policele pe barbie; se proiecteaza mandibula inainte, in asa fel incat arcada dentara inferioara sa o depaseasca pe cea superioara. La sugari si la copiii mici hiperextensia capului nu dezobstrueaza glota, dimpotriva, poate agrava obstructia; in aceste cazuri se va sustine numai mandibula sau se va luxa anterior, fara hiperextensia capului.

P – pensarea nasului, cu policele de la ambele maini sau cu mana stanga.
Dupa aceasta pregatire, salvatorul trage aer adanc in piept, isi tine respiratia in inspiratie profunda, apoi aplica repede, cu gura larg deschisa, buzele peste gura intredeschisa a victimei si insufla cu putere aerul din plamanii sau in caile respiratorii ale victimei. Circumferinta buzelor sale trebuie sa acopere buzele victimei pentru a impiedica pierderile de aer la comisurile bucale. Aceasta succesiune de respiratii re repeta de 12-18 ori pe minut pentru a fi eficienta. De regula, la adulti se insufla cu forta, la copii mai usor, iar la sugari foarte usor, cu deosebita grija (se pot produce rupturi de alveole de plamani).

ME – masajul cardiac extern: se aplica transversal podul palmei uneia dintre maini (de obicei stanga) pe 1/3 inferioara a sternului, iar cealalta palma se suprapune perpendicular pe prima. Cu cele doua maini suprapuse si cu bratele intinse, ajutandu-se de greutatea corpului, salvatorul exercita presiuni ritmice asupra sternului. Fiecare compresiune va fi brusca si scurta (aproximativ o secunda) si va exercita o presiune verticala a sternului spre coloana vertebrala, in asa fel ca sternul sa fie infundat cu aproximativ 5-6 cm. Se apasa numai cu podul palmei, degetele fiind ridicate pentru a se evita comprimarea coastelor. Dupa fiecare compresiune sternul este lasat sa revina in pozitie initiala, fara sa se ridice mainile de pe sternul victimei.Se fac 30 de compresiuni toracice externe urmate de 2 insuflații.

Astăzi, mai mult ca în alte zile, dorim tuturor salvatorilor, fie ei medici, paramedici, asistenți sau simplii cetățeni, care ajută semenii la nevoie, putere de a-și duce mai departe cu succes rolul de “ îngeri păzitori ”

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA