Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Invit miniștrii Cabinetului Boc la decență”
Deși ne aflăm în plină campanie electorală, la nivelul Guvernului Ponta activitatea și munca continuă, a arătat liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea. Investițiile preconizate în Masterplanul național de transport trebuie popularizate în perioada următoare. Maramureșul nu mai este doar un punct pe harta țării, iar județul nostru și zona de nord-vest au ajuns să conteze la nivelul Guvernului de la București. Se va construi viitorul drum rapid, așteptăm finanțarea pentru Aeroport, sunt preconizate lucrări la căile ferate din această parte a țării”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Aceste afirmații au fost întărite și de ministrul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea. ”Și Maramureșul este acum pus pe o hartă. Putem să ne mândrim că avem în masterplan un drum expres care vine de la Turda și trece prin Baia Mare, avem finanțare promisă pentru Aeroportul Internațional, vom avea căi ferate de calitate. Am încercat să susținem cât mai multe proiecte care privesc Maramureșul și cred că am și reușit, alături de președintele PSD Maramureș și de parlamentarii partidului”, a precizat Dragoș Titea, secretar de stat.
Gabriel Zetea: ”Au fost create peste 200.000 de locuri de muncă”
”La nivelul Guvernului, munca continuă. După vizita în Ucraina a premierului Victor Ponta, care s-a soldat cu semnarea memorandum-ului, a urmat vizita în Italia, la Milano, iar sâmbătă, 11 octombrie, Victor Ponta se va afla în Moldova. O întâlnire foarte importantă a fost cea din Milano, acolo unde subiectul principal dezbătut cu liderii europeni a fost crearea de noi locuri de muncă. În România, în ultimii doi ani au fost create peste 200.000 de locuri de muncă, dar nu destule încă, dacă ne amintim că Guvernul Boc a lăsat pe drumuri 700.000 de oameni. Din acest motiv îi îndemn la decență pe toți miniștrii Guvernului Boc și chiar îi îndemn să aplaude măsurile Guvernului Ponta.
Printre măsurile prezentate de Victor Ponta la Milano se numără ”Programul Garanția pentru Tineret”, pentru a sprijini tinerii sub 25 de ani să-și găsească un loc de muncă, subvenționarea de la stat a salariilor pe un an de zile pentru tinerii absolvenți (elevi sau studenți), cu obligația angajatorilor de a menține postul creat încă un an. Victor Ponta a vorbit, la Milano, și despre schema de ajutor de stat pentru firmele private carea crează minim 20 de noi locuri de muncă, dar și despre schema de ajutor de stat pentru firmele IT, care crează peste 200 de noi locuri de muncă.
Suntem conștienți că încă mai sunt multe de făcut, iar lipsa locurilor de muncă în rândul tinerilor este principala problemă a cetățenilor. Din acest motiv este și prima temă pe agenda Guvernului Victor Ponta. Guvernarea a început cu un minus de 700.000 de locuri de muncă și am crescut cu 400.000. Mai trebuie muncit,dar e un plus față de ce au făcut cei de la PDL, care acum se ascund în spatele candidatului Klaus Iohannis” a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
”Administrațiile publice locale din Maramureș au fost ajutate foarte mult de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, condus de Liviu Dragnea, venind în județul nostru o sumă istorică pentru proiectele depuse prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). În intervențiile mele anterioare am menționat faptul că sper ca, la rectificarea bugetară, să ne fie alocați încă 10 milioane de euro pentru proiectele comunităților. Săptămâna viitoare vom avea toate documentele semnate și sperăm ca suma care va veni în Maramureș va fi chiar mai mare decât cea preconizată”, a subliniat liderul județean al PSD, Gabriel Zetea.